Neluţu Varga îl vrea pe Alexandru Albu la CFR Cluj şi se pregăteşte schimbul verii în Liga 1. Patronul lui CFR Cluj a pus ochii pe mijlocaşul defensiv de 29 de ani, care are o cotă de piaţă de 1.3 milioane de euro.
Albu nu l-a convins pe Adi Mutu şi a fost titularizat o singură dată în această ediţie de campionat. De altfel, internaţionalul român l-a înfuriat pe „Briliant” în prima etapă, când a ratat un penalty în Gruia. O putea ajuta pe Rapid să smulgă un punct cu CFR Cluj, dar nu l-a putut învinge pe Bălgrădean de la punctul cu var, în minutul 90+8.
Neluţu Varga încearcă să îl aducă pe Alexandru Albu la CFR Cluj
Potrivit prosport.ro, Albu este tot mai aproape de o despărţire. Dan Petrescu îl cere cu insistenţă şi îl dă la schimb pe Mihai Bordeianu. „Bursucul” îl dorea încă din perioada în care mijlocaşul Rapidului juca la UTA.
Totuşi, şefii din Giuleşti au şi alte oferte pentru Albu. Una este foarte avantajoasă şi Emirate, arabii ademenindu-l pe jucător cu un salariu anual de 600.000 de euro. Acesta a primit o ofertă şi din Grecia.
Alexandru Albu a ajuns la Rapid vara trecută, mai întâi sub formă de împrumut, apoi giuleştenii l-au achiziţionat definitiv de la Concordia Chiajna.
200.000 de euro a plătit Rapid echipei ilfovene pentru Alexandru Albu. Mai întâi, 50.000 de euro pentru un împrumut, apoi restul sumei pentru transferul definitiv al jucătorului care a fost convocat şi la echipa naţională.
Albu a fost şi pe lista transferuri a lui FCSB
Alexandru Albu a fost dorit și de Gigi Becali la FCSB, mijlocașul refuzând însă oferta roș-albaștrilor.
„Nu aș putea să dau curs unei oferte din partea FCSB-ului. Decât dacă ar veni Săpunaru cu mine, la FCSB. Adică, niciodată, da! La altă echipă mare din Liga 1, da, aș putea să joc, dar la cei de la FCSB… nu aş putea da curs unei oferte, pentru că sunt jucătorul Rapidului, respect clubul, suporterii şi nu pot să le fac asta”, a spus Albu în urmă cu ceva timp.
