Dinamo și Universitatea Craiova și-au îndreptat atenția către unul dintre tinerii jucători de perspectivă din Liga 1. Hunor Batzula, mijlocașul ofensiv în vârstă de 18 ani al lui Sepsi, a intrat pe radarul celor două formații şi viitorul său ar putea să fie departe de formaţia din Covasna.

ARTICOLUL CONTINUĂ DUPĂ RECLAMĂ

Născut la Sfântu Gheorghe, Batzula este un produs al celor de la Sepsi și a făcut pasul către echipa de seniori încă de la o vârstă fragedă. Fotbalistul a debutat la prima echipă când avea doar 16 ani, iar până acum a adunat 42 de apariții pentru formația covăsneană în toate competițiile.

Hunor Batzula, dorit de Dinamo şi Universitatea Craiova

În actualul sezon, tânărul mijlocaș a devenit o prezență importantă în lotul lui Sepsi. Batzula a înscris un gol în campionat, în remiza cu Farul, scor 1-1, și a purtat chiar și banderola de căpitan. El este folosit cel mai des în partea stângă a atacului, însă poate evolua și în zona centrală a liniei de mijloc.

Evoluțiile sale au atras atenția și la nivelul echipelor naționale de juniori. Batzula a fost convocat la reprezentativele României U17, U18 și U19, iar în prezent este titular pentru selecționata U19. Sâmbătă, acesta a marcat în victoria României U19 în fața Serbiei U19, scor 3-1, iar Dinamo şi Universitatea Craiova îl urmăresc cu mare atenţie, notează cei de la gsp.

Batzula a strâns 831 de minute în actuala ediție de campionat. Mijlocașul are 275 de pase reușite, 21 de driblinguri câștigate și 19 șuturi, dintre care 26,3% au fost cadrate.

Idolul lui Hunor Batzula e starul celor de la Liverpool

Interesul celor de la Dinamo și Universitatea Craiova vine și în contextul regulii U21, Batzula urmând să fie eligibil pentru această regulă până în 2031. Potrivit Transfermarkt, fotbalistul lui Sepsi este cotat în prezent la 350.000 de euro.

Batzula și-a dezvăluit recent și modelul din fotbal. Mijlocașul lui Sepsi a mărturisit că îl apreciază în mod special pe Dominik Szoboszlai, de la Liverpool, despre care spune că îi place pentru stilul său de joc și modul în care evoluează pe teren. Rămâne de văzut dacă interesul lui Dinamo și al Universității Craiova se va concretiza într-o ofertă pentru tânărul fotbalist.