Pe 12 februarie 2025 Înalta Curte de Casație și Justiție (ÎCCJ), a decis să aprobe, de principiu, recursul celor de la FCSB în dosarul palmaresului clubului „Steaua București”. Acum, Gigi Becali a izbucnit și a oferit prima reacție cu privire la această decizie.
Acest recurs reprezintă ultima șansă a celor de la FCSB. Echipa lui Gigi Becali speră să obțină o bucată din palmaresul clubului istoric, mai exact cea din 2003, anul în care s-a produs „ruptura” provocată de Gigi Becali.
Cum a izbucnit Gigi Becali, după decizia luată de ÎCCJ
Avocatul Adrian Căvescu a explicat, potrivit gsp.ro, că legea nu le permite celor de la FCSB să facă două recursul în același caz, astfel că, de această dată, decizia va fi una definitivă. Primul termen a fost deja stabilit, pentru data de 4 iunie a acestui an.
Precedentul recurs al FCSB-ului, la Înalta Curte de Casație și Justiție, a fost demarat în luna martie a anului 2023. La momentul respectiv, acesta a fost provocat de faptul că, inițial, Curtea de Apel a decis să le atribuie celor de la Steaua palmaresul pentru perioada 1947-1998, în timp ce intervalul 1998-2003 nu a fost atribuit nimănui.
Acum însă, Gigi Becali a transmis că, în opinia sa, palmaresul unui club nu poate fi împărțit „în 3”. Patronul celor de la FCSB a susținut că numele de Steaua poate aparține doar echipei sale, având în vedere principiul continuității, menționat de numărate ori, în trecut, de către Becali.
Totodată, Gigi Becali a mai spus că echipa Clubului Sportiv al Armatei, care activează în prezent în Liga a 2-a, își va pierde palmaresul și marca, la finalul proceselor cu FCSB.
„Până o să recuperez tot o să facem şi o lege în care să înscriem ce înseamnă palmares. În străinătate există definiţia palmaresului. Există doctori în drept sportiv care spun ce e palmaresul. Şi noi vom lua de la tribunalele sportive internaţionale. Şi vom băga în lege ce spun tribunalele despre palmares.
Să fie şi la noi în lege. Cum adică palmaresul să fie împărţit în trei? E al lui, pe urmă al altuia şi al altuia? Cum adică, poate să fie un palmares împărţit în trei? Este numai unul şi se dă numai unuia. Palmaresul este istorie şi istoria o are cineva, o ţară şi cine o are. Ea continuă şi este istoria ţării ăleia.
