FCSB a pierdut primul meci al sezonului actual de Liga 1, 0-1, la CFR Cluj, iar pe lângă acest eșec, formația bucureșteană a primit o altă veste proastă, în privința unui jucător important din lot.
Mihai Popescu, cel care revenise în primul 11 la finalul stagiunii trecute, după ce a avut o accidentare gravă, are din nou probleme medicale, iar Mihai Stoica a dezvăluit care este situația fundașului central.
Mihai Stoica, anunț îngrijorător pentru FCSB
Oficialul de la FCSB spune că pentru fundașul central urmează încă 2 luni de absență, asta după ce în actualul start de sezon nu a putut să fie pe teren și să-și ajute colegii.
„Mihai Popescu, sâmbătă, când doctorul Bogdan Ioan Codoreanu, fostul nostru medic trebuia să plece în concediu, și-a amânat câteva ore plecarea pentru a-i face o infiltrație lui Mihai și ar trebui ca pe la jumătatea primei părți a sezonului, cam peste două luni, așa, să revină.
Există o leziune și trebuie să se repare așa. Dacă nu merge așa, va trebui o nouă intervenție chirurgicală. Aia ar însemna iar mult timp de pauză. De când am văzut ce s-a întâmplat și cu Popescu am luat o decizie, am vorbit și cu Gică Hai, mi-a explicat ce se întâmplă și cu Ianis.
Deci, niciun jucător nu va mai juca în mai puțin de 9 luni de zile după o astfel de intervenție, indiferent că vine nu știu ce doctor și îmi spune că e gata în șase luni. Americanii nu sunt proști, sunt evoluați la capitolul ăsta. La ei, ruptură de ligamente încrucișate, gata un an, la revedere. În Anglia, în Scoția, la fel. Ianis putea să joace, dar nu l-au lăsat. Așa vom face și noi. Nu mai băgăm jucători să joace că spune chirurgul x“, a spus Mihai Stoica pentru Fanatik.
- Dinamo – FCSB se va disputa pe 5 septembrie, de la ora 20:30.
FCSB urmează să aibă 3 meciuri dificile
Pentru cei de la FCSB vor urma 2 săptămâni dificile, în care vor fi 3 partide considerate grele. Mai întâi va fi duelul de acasă, cu UTA, formație care are mare nevoie de puncte după un start slab de sezon.
Va veni duelul din grupele Cupe României, cu FC Argeș, din deplasare, după care un nou meci din postura de oaspete, contra celor de la Dinamo, confruntare care, în cele din urmă, va fi pe stadionul Arcul de Triumf.
- Adversarii lui Dinamo, anunț surprinzător: „Suntem câini cu toții! I-am spus și lui Andrei Nicolescu”
- Oțelul – FC Argeș LIVE TEXT (21:30). Oaspeţii pot urca pe locul 2. Echipele probabile
- Doi foști căpitani de la Real, jucător de 120 de milioane și rivalul lui Mbappe! Cum arată echipa jucătorilor liberi de contract
- „Bate câmpii!” Mihai Stoica iese la atac, după acuzaţiile lui Marius Şumudică: „Minte cu reverenţe! Ce, să îl bag în seamă?”
- FRF a făcut anunțul: când sunt scoase la vânzare biletele pentru meciul cu Suedia, transmis LIVE pe Antena 1 și AntenaPLAY

































