Poli Iaşi – Dinamo 0-0, la capătul unui meci în care echipa lui Zeljko Kopic a ratat ocazii uriaşe. Selmani a trimis peste poartă din 4 metri.
Dinamo nu a reuşit să câştige şi rămne pe locul 15 în Liga 1, la doar un punct în spatele celor de la FC Voluntari. În ultima etapă a sezonul regular, Dinamo va juca pe teren propriu cu UTA.
La Iaşi, în primul meci al etapei a 29-a, gazdele au evoluat fără antrenorul Leo Grozavu pe bancă, acesta fiind suspendat după cartonaşul roşu primit etapa trecută.
În minutul 12 Itu nu a tras destul de tare ca să-i pună probleme lui Golubovic. După nouă minute, Hakim Abdallah a încercat să devieze pasa lui Pavicic, dar a trimis puţin pe lângă poartă. În minutul 63, Hakim Abdallah nu a reuşit să prindă poarta la centrarea lui Borduşanu, iar în minutul 84 Dani Iglesias a pasat perfect, Abdallah a preluat şi nu l-a putut învinge pe portarul ieşenilor.
S-a încheiat 0-0 şi Poli Iaşi a ajuns la 32 de puncte, ocupând locul 12, în timp ce Dinamo are 26 de puncte, fiind pe locul 15.
Poli Iaşi – Dinamo 0-0
Min. 90+4: FINAL DE MECI! Dinamo nu a reuşit să câştige şi a rămas pe locul 15 în clasament.
Min. 79: Ocazie uluitoare pentru Dinamo! Selmani a trimis din 4 metri peste poartă! Borduşanu a centrat perfect.
Ocazie pentru Dinamo! Bordușanu centrează foarte bine în careu, dar Selmani trimite peste poartă.
Min. 63: Ocazie Dinamo! Bordușanu a centrat de pe partea stângă, dar Abdallah a trimis imprecis din poziţie favorabilă.
Min. 46: A început a doua repriză!
Min. 45+2: FINAL DE PRIMĂ REPRIZĂ!
Min. 21: Ocazie Dinamo! De Moura a pasat în interiorul careului, dar Abdallah a deviat mingea puțin pe lângă poartă.
Min. 1: A început partida.
LIVE TEXT Poli Iaşi – Dinamo – echipele de start
Poli Iași: Ailenei – Todoroski, Samayoa, Fl. Ilie, C. Itu, Stefanovici – Harrison, Marchioni, L. Mihai – Bettaieb, Sg. Buș
Rezerve: Niga – Martac, Katanec, Bouhenna, Farcas, Jatoba, A. Roman, A. Gheorghiță, Kabran, Saghiri, Mota
Antrenor: Leo Grozavu
Dinamo: Golubovic – Edgar Ie, Velkovski, Patriche – De Moura, Gnahore, Pavicic, Bordușanu – Milanov, Abdallah, Gregorio
Rezerve: Railean – Selmani, D. Iglesias, D. Irimia, Ilic, P. Neagu, A. Bani, R. Grigore, Homawoo, Dr. Irimia, N. Roșu, Cr. Costin
Antrenor: Zeljko Kopic
Poli Iaşi – Dinamo, 20:00, LIVE TEXT. Echipele probabile
Poli Iași: Ailenei – Todoroski, Fl. Ilie, Samayoa, Ștefanovici – Jatoba, Marchioni, L. Mihai, Saghiri – Bettaieb, Buș
Rezerve: Niga, Martac, Bouhenna, Katanec, Allanzinho, Roman, Itu, Gheorghiță, Harrison, Kabran
Antrenor: Leo Grozavu
Dinamo: Golubovic – Edgar Ie, Velkovski, Patriche – Moura, Gnahore, Pavicic, Bordușanu – Abdallah, Selmani, Gregorio
Rezerve: Railean, Began, R. Grigore, Homawoo, Al. Irimia, P. Neagu, C. Costin, Ilic, N. Roșu, Iglesias, Milanov, Bani
Antrenor Zeljko Kopic
Şi Poli Iaşi este în formă. După ce a reuşit să producă surpriza şi să o învingă Rapid, a remizat cu Craiova lui Mititelu. Moldovenii au şase puncte avans faţă de Dinamo, înaintea meciului direct.
Reveniri importante la Dinamo, înaintea duelului cu Poli Iași
Zeljko Kopic a anunțat reveniri importante la Dinamo, înaintea duelului cu Poli Iași. Trei jucători au revenit în lotul „câinilor” pentru duelul cu moldovenii, fiind vorba de Josue Homawoo, Dan Iglesias și Georgi Milanov.
Costin Amzăr și Dennis Politic sunt în continuare accidentați, iar Zeljko Kopic a anunțat că nu se va putea baza pe serviciile celor doi pentru meciul cu Poli Iași. Antrenorul croat al lui Dinamo a transmis că pe „câini” îi așteaptă un meci extrem de dificil în Copou, moldovenii prestând un joc bun mai ales pe teren propriu.
„În legătură cu jucătorii accidentați, nu ne putem baza pe Amzăr și Politic, dar Iglesias, Homawoo și Milanov vor fi în lot pentru acest meci, iar acestea sunt veștile bune. Amzăr și Politic sunt mai bine din punct de vedere fizic, dar nu vrem să riscăm nimic.
Poli Iași este o echipă bună, are potențial ofensiv, calitate, acasă joacă foarte agresiv, cu intensitate, ne așteaptă un meci complicat, dar vom fi pregătiți, am avut două zile de recuperare, dar până mâine vom fi la un nivel optim.
Fiecare meci este important, nu vreau să spun că anumite echipe, precum meciul cu Iași este mai important, se vor înjumătăți punctele, vom vedea unde ne vom afla. Mai sunt 9 meciuri în play-out, luăm meci cu meci. Noi trebuie să ne adaptăm la nivelul de agresivitate al Iașiului, la intensitatea lor”, a declarat Zeljko Kopic, la conferința de presă.
Dinamo este fără victorie în ultimele patru meciuri din Liga 1 cu Poli Iaşi. În tur a fost o remiză albă.
- Poli Iaşi – Dinamo 0-0
- Dinamo a ratat ocazii uriaşe la Iaşi
- Olanda - Suedia e sâmbătă, de la ora 20:00, pe Antena 1 și AntenaPLAY
- Germania - Coasta de Fildeș e sâmbătă, de la ora 23:00, pe Antena 1 și AntenaPLAY
- Florin Prunea a dat verdictul despre transferul lui Răzvan Sava la Universitatea Craiova: „Îl vedeam la Rapid”
- Luptă în doi pentru transferul lui Denis Drăguș? Mihai Rotaru vrea să-i dea lovitura lui Gigi Becali
- A jucat doar 15 meciuri la Rapid, dar Victor Angelescu nu ia în calcul rezilierea: „Nu cred că e ceva normal”
- Daniel Pancu a exclus-o direct din lupta la titlu: „Nu știu dacă vor mai putea fi la nivelul acela”
- Raul Rusescu a aflat că Gigi Becali vrea să îl transfere pe Denis Drăguș și a reacționat: „O surpriză!”































