Costel Gâlcă a primit prima lovitură la Universitatea Craiova! Abia ajuns în Bănie, antrenorul nu are parte de liniște încă de la începutul mandatului.
În decursul zilei de miercuri, Costel Gâlcă a fost prezentat oficial la Universitatea Craiova. Acesta l-a înlocuit pe Ivaylo Petev, antrenor care a fost demis de Mihai Rotaru.
Prima lovitură pentru Costel Gâlcă la Universitatea Craiova!
Potrivit informațiilor oferite de fanatik.ro, Alexandru Mitriță s-a accidentat din nou și va lipsi, cel mai probabil, la debutul lui Costel Gâlcă pe banca oltenilor.
Entorsa pe care Mitriță a suferit-o în partida cu Oțelul, din Cupa României, a recidivat, iar Gâlcă are acum emoții înainte de partida cu Sepsi! De asemenea, starul din Bănie ar putea lipsi și la meciul cu CFR Cluj, din etapa a 6-a din playoff.
Sursa citată anterior anunță faptul că Mitriță se află acum la București, acolo unde este supus unui tratament. Până în momentul de față, nu se știe o dată exactă la care jucătorul va reveni în teren.
Prima reacţie a lui Costel Gâlcă, după ce a semnat cu Universitatea Craiova
Prima reacţie a lui Costel Gâlcă, după ce a semnat cu Universitatea Craiova. Promisiunea făcută după ce a semnat cu Universitatea Craiova.
Costel Gâlcă a spus că locul 2 este obiectivul pentru acest sezon, iar anul viitor va conta doar câştigarea campionatului.
„Vă mulţumesc pentru primire.Sunt bucuros că am semnat cu Universitatea. Ce pot să promit pe termen scurt este să avem rezultate şi să terminăm pe un loc de cupe europene, pe locul 2. Prioritatea noastră este de a scoate maximum din toate meciurile.
Vin la o echipă istorică, mi-am dorit să vin. Au condiţii foarte bune. I-am văzut şi azi pe viu şi mă bucur că domnul Rotaru a avut răbdare. Obiectivul este câştigarea campionatului anul viitor. Ar fi o dezamăgire mare să nu prindem cupele europene. Am venit la o echipă mare. Prioritatea numărul 1 acum sunt rezultatele. Ascult, dar deciziile îmi aparţin„, a spus Costel Gâlcă la conferinţa de presă.
Costel Gâlcă are o clauză uriaşă de reziliere în contractul cu Universitatea Craiova! Patronul echipei oltene, Mihai Rotaru, a fost de acord cu această condiţie pusă de Gâlcă pentru a semna cu Universitatea Craiova.
Clauza de reziliere va fi una în oglindă. Astfel, şi Gâlcă va trebuie să achite această clauză dacă va dori să rupă înţelegerea înainte de expirarea contractului.
Potrivit sursei menționate mai sus, clauza de reziliere a contractului dintre Universitatea Craiova şi Costel Gâlcă este de 500.000 de euro.
- Ce probleme au apărut la echipa din Bănie
- Ce se întâmplă cu Mitriță
- Marele Premiu al Olandei se vede LIVE în AntenaPLAY, în perioada 21-23 august
- Campionatul European de volei feminin va fi LIVE în AntenaPLAY, în perioada 21 august – 6 septembrie
- Daniel Pancu, dezvăluirea serii după victoria Rapidului! Ce i-a putut spune De Rossi: „Nu pot să cred”
- Alex Dobre, gest halucinant după ce a înscris în poarta Petrolului! Cum a explicat momentul de după marcarea golului
- Alex Dobre știe unde s-a făcut diferența în Petrolul – Rapid 0-2: „Noi am fost echipa cu energie”
- „Oribil” Cristi Manea le-a mulţumit tuturor, la primul meci după 4 luni de absenţă: „Nu m-au lăsat să sufăr”
- Olimpiu Moruțan, descătușat după gol și assist cu Petrolul: „Aveam de muncă mult ca să îmi revin”

































