Avem programul etapei cu numărul 22 din Liga 1. Campionatul intern revine în forță în 2024, cu o serie de meciuri interesante, care vor juca un rol important în economia clasamentului.
În cadrul acestei etape se vor juca dueluri strânse, cum ar fi cel dintre Universitatea Craiova și campioana României, Farul Constanța, dar și meciul dintre Petrolul Ploiești și Dinamo.
Programul etapei cu numrărul 22 din Liga 1. Campionatul intern revine pe 19 ianuarie
Prima partidă a competiției interve va avea loc pe data de 19 ianuarie, începând cu ora 17:00. La momentul respectiv, Sepsi și Poli Iași vor deschide noul an competițional. Duelul va avea loc pe terenul covăsnenilor. Tot în aceași zi se va juca și partida dintre Rapid și FCU Craiova, de la ora 20:00.
Etapa se încheie cu meciul vicecampioanei României, FCSB, se va duela, pe teren propriu, cu echipa lui Mircea Rednic, UTA Arad. În cadrul turului, „roș-albaștrii” au pierdut în fața „textiliștilor” cu scorul de 1-2. De notat este faptul că la acel meci s-a accidentat Vlad Chiricheș, care nu a revenit încă pe teren.
Iată programul complet al etapei cu numărul 22, prima din anul 2024:
- Sepsi – Poli Iași (19 ianuarie – 17:00)
- Rapid – FCU Craiova (19 ianuarie – 20:00)
- U Cluj – FC Hermannstadt (20 ianuarie – 17:00)
- Petrolul Ploiești – Dinamo (20 ianuarie – 20:00)
- FC Botoșani – CFR Cluj (21 ianuarie 15:00)
- Universitatea Craiova – Farul Constanța (21 ianuarie – 20:45)
- FC Voluntari – Oțelul Galați (22 ianuarie – 17:00)
- FCSB – UTA Arad (22 ianuarie – 20:00)
Rapid luptă pentru transferul unui jucător din Liga 1
Dan Şucu nu se opreşte aici, după ce a făcut trei transferuri în această iarnă, şi a pus ochii pe Silviu Lung Jr, portarul titular al celor de la Poli Iaşi. Giuleștenii i-au transferat, în această perioadă de mercato, pe Ermal Krasniqi, Borisav Burmaz şi Florent Hassani.
Rapid poate rămâne fără Horaţiu Moldovan, în această iarnă, portarul giuleştenilor fiind curtat Ludogorets. În acest context, trupa de sub Grant este în căutarea unui nou portar, iar o soluţie ar fi Silviu Lung Jr.
Florin Prunea a fost cel care a dezvăluit interesul celor de la Rapid pentru Silviu Lung Jr, dezvăluind însă că Poli Iaşi nu este dispusă să renunţe la serviciile portarului ajuns la 34 de ani.
„Drăghia nu este un portar de obiectiv major, cum vrea Rapid. Are mulți ani acolo, e rapidist, asta contează mult, dar dacă va pleca Horațiu Moldovan cu siguranță își vor lua un portar.
Au tatonat o pistă, dar pare imposibilă, cel puțin pe piața internă.
Cei de la Rapid îl vor pe Silviu Lung jr, de la Iași. Dar cei de acolo nu-i dau drumul, pentru că el face jumătate din echipă acolo. Indiferent de ofertă, nu-l va vinde Poli”, a declarat Florin Prunea, conform digisport.ro.
- Programul etapei 22 din Liga 1
- Anul începe cu meciuri dificile pentru FCSB, Dinamo și Rapid
- Marele Premiu al Azerbaidjanului e live în AntenaPLAY, în perioada 24-26 septembrie
- Campionatele Europene de Box sunt live în AntenaPLAY (17-26 septembrie)
- Antrenorul pe care Gigi Becali vrea să-l aducă la FCSB, după demiterea lui Marius Baciu
- Gigi Becali s-a năpustit asupra lui Mihai Stoica, după umilinţa FCSB-ului cu Universitatea Craiova: „Şi eu prost!”
- Gigi Becali i-a decis soarta lui Marius Baciu după umilința cu Universitatea Craiova: „Trebuie să plece”
- Gigi Becali, gata să ia o decizie şoc, după Universitatea Craiova – FCSB 5-0: „La asta mă gândesc”
- „Să ne iasă şi la naţională”. Alexandru Cicâldău, euforic după ce Universitatea Craiova a dat de pământ cu FCSB
































