S-a aflat care este programul FCSB-ului, până la startul sezonului viitor. Roş-albaştrii vor avea un cantonament în Olanda, unde vor disputa două meciuri amicale, unul dintre ele fiind cu PAOK, echipa antrenată de Răzvan Lucescu.
Mihai Stoica a dezvăluit când se vor reuni jucătorii roş-albaştrii, în vederea pregătirii sezonului viitor de Liga 1. De asemenea, MM a anunţat ce jucători vor lipsi din cantonamentul de vară al trupei lui Elias Charalambous.
Programul FCSB-ului până la startul sezonului
FCSB se va reuni peste aproximativ o săptămână, pe 19 iunie. Ulterior, Mihai Stoica a dezvăluit că roş-albaştrii vor pleca în cantonament în Olanda, schimbând destinaţia astfel, după ce în ultimii ani au preferat Turcia pentru pregătirea de vară.
În Olanda, trupa lui Elias Charalambous va avea două amicale, într-unul din ele urmând să întâlnească PAOK.
Totodată, Mihai Stoica a anunţat că în cantonamentul din Olanda nu vor merge jucătorii convocaţi de Emil Săndoi la naţionala U21, deoarece aceştia vor fi prezenţi la Campionatul European U21.
“Pe 19 iunie avem pregătirea în Bucureşti, iar pe 27 plecăm în Olanda (n.r. pentru cantonament), cu jucătorii de la naţionala mare, care vor veni după dubla din preliminarii, dar fără jucătorii de la U21, că au Campionatul European (n.r. U21).
Pe 1 iulie avem primul meci în Olanda, încă nu am stabilit cu cine jucăm. Pe 5 iulie avem al doilea amical, cu PAOK-ul lui Răzvan Lucescu, nu am stabilit unde vom juca”, a declarat Mihai Stoica, pentru orangesport.ro.
Mihai Stoica, anunţ de ultimă oră despre transferurile la FCSB
Mihai Stoica a făcut un anunţ de ultimă oră despre transferurile la FCSB. Oficialul roş-albaştrilor a anunţat că sunt discuţii avansate, iar în următoarele zile pot veni 4 jucători la FCSB.
„Există discuții avansate pentru un atacant, pentru un inter și cred că vom aduce cel puțin 2 fundași centrali. Cu unul suntem foarte aproape. La fundașii centrali avem unul foarte interesant, n-a jucat în Europa până acum. Celălalt a jucat în Europa, nu în România.
Mijlocașul a jucat în România, nu a jucat anul trecut. Atacantul e Garita și vom vedea ce spune, dacă e da sau nu.
Am mare încredere că în situația în care Compagno trebuie înlocuit, Miculescu, despre care spun că mă voi ocupa personal, va fi o soluție pentru noi ca număr 9. Trebuie să schimbe niște chestii și cred că va fi bun.
Mâine avem o zi importantă. Până la sfârșitul săptămânii viitoare vom avea lotul definitivat 90%”, a spus Mihai Stoica la orangesport.ro.
Gigi Becali e gata să facă primul transfer al verii
Gigi Becali e gata să facă primul transfer al verii. Din informațiile Antena Sport, finanțatorul FCSB vrea să îl aducă la echipa sa pe Romario Benzar. Becali vrea să îl readucă pe internaționalul român pentru a avea acoperit flancul drept al apărării. Benzar a mai fost la FCSB, înainte de a se transfera în Italia.
Din informațiile AS.ro, transferul este aproape de a fi perfectat, însă jucătorul este dorit, cu insistență, și de Gică Hagi. „Regele” vrea și el să-l transfere pe jucătorul care s-a despărțit recent de UTA. FCSB și Farul se luptă astfel pentru semnătura lui Benzar, care, din câte se pare, se află și pe lista celor de la Ferencvaros.
- Programul FCSB-ului până la startul sezonului
- Cantonament în Olanda şi amical cu PAOK
- Qatar - Elveţia e în direct sâmbătă, de la 22:00, pe Antena 1 şi în AntenaPLAY
- Brazilia - Maroc e în direct duminică, de la 01:00, pe Antena 1 şi în AntenaPLAY
- Gigi Becali a făcut anunțul! Cum vrea să construiască o echipă perfectă la FCSB: „Așa vom spulbera toată Europa!”
- Universitatea Cluj a dat o nouă lovitură pe piața transferurilor! Jucătorul a fost prezentat oficial
- Plecare importantă de la Farul! Omul de încredere al lui Gică Hagi renunță la un post important
- Adio! Darius Olaru pleacă de la FCSB: mâine face vizita medicală la noua echipă
- Neluțu Varga, cifrele transferului lui Matei Ilie la Kasimpașa. Ce salariu va încasa fotbalistul debutat de Hagi sub tricolor

































