Gigi Becali (68 de ani) a remarcat mai mulţi fotbalişti după meciul FCSB – Petrolul 2-2. Printre aceştia, şi debutantul Karlo Muhar (30 de ani), care a debutat la FCSB.
Gigi Becali a subliniat că decizia ca acesta să fie înlocuit nu i-a aparţinut. Patronul FCSB-ului i-a mai remarcat pe Meriton Korenica (29 de ani) şi Arnold Garita (31 de ani).
Gigi Becali i-a remarcat pe Korenica, Muhar şi Garita
„Korenica, Muhar, jucători, jos pălăria. Sunt fotbalişti. Korenica e jucătorul pe care eu îl voiam. Gnahore fugea, nu voia mingea. Joao Paulo e bun, dar când vine mingea la el, inventează faulturi. Dă, mă, pasă, cum face Korenica.
Extraordinară impresie mi-a lăsat şi Garita. O să vedem formula ideală, şi după aia discutăm”, a declarat Gigi Becali pentru digisport.ro.
FCSB – Petrolul 2-2, după un meci „nebun”, cu răsturnări de situaţie
Echipa bucureşteană FCSB a terminat la egalitate luni seara, pe teren propriu, scor 2-2, cu gruparea Petrolul Ploieşti, în ultimul meci al etapei a noua din Liga 1.
Ploieştenii au deschis repede scorul pe Arena Naţională, după o fază frumoasă, în care Bran Flores i-a trimis lui Nlundulu, iar acesta a înscris în minutul 3. Şase minute mai târziu Garita a fost faultat de Ţuţu în careu şi s-a dictat penalti, pe care Ofri Arad l-a transformat în minutul 14, după aproape patru minute de analiză VAR.
Korenica a trimis în bara transversală în minutul 17, apoi Garita a reluat peste poartă, însă golul bucureştenilor a venit în minutul 24, înscris de Korenica. Târnovanu a intervenit excelent la un şut foarte bun al lui Malula şi a fost avantaj pentru gazde la pauză. În partea secundă elevii lui Baciu nu au mai fost la fel de incisivi, chiar dacă Garita l-a încercat cu un şut bun pe Zima, în minutul 60, şi golul egalizator al oaspeţilor a picat în minutul 66, înscris de Malula, cu o lovitură de cap.
Deşi pe final la gazde a intrat şi Drăguş, tabela a rămas neschimbată, chiar şi cu ocazia uriaşă a lui Boutoutaou din al doilea minut al prelungirilor, iar FCSB – Petrolul s-a terminat 2-2, primul punct după trei înfrângeri consecutive.
Ploieştenii sunt pe locul 4, cu 16 puncte, iar FCSB e pe locul 7, având 12 puncte.
- Meriton Korenica, categoric după ce FCSB s-a „încurcat” cu Petrolul: „Trebuie să învăţăm, să fim mai pregătiţi”
- Denis Drăguş şi-a anunţat obiectivul la FCSB, după ce a debutat la echipa patronată de Gigi Becali!
- „Meciul cu Craiova e decisiv?” Răspunsul lui Marius Baciu, după ce Gigi Becali i-a dat ultimatum la FCSB!
- Karlo Muhar, prima reacţie după ce a debutat la FCSB, în remiza cu Petrolul: „Puteam juca mai mult”
- MM Stoica nu poate înțelege cum FCSB n-a câștigat cu Petrolul: „M-am uitat și la celebrul xG… puține echipe reușesc asta”






























