Florin Maxim a răbufnit, după ce Corvinul a fost învinsă de Petrolul, scor 0-2, în etapa a opta din Liga 1. Nou-promovata a ratat mai multe ocazii pe arena „Ilie Oană”, însă „lupii” au fost cei care au luat toate cele trei puncte.
După meci, Florin Maxim a avut un discurs dur şi şi-a taxat jucătorii. Antrenorul speră ca elevii săi să înveţe ceva după eşecul suferit cu Petrolul, remarcând atitudinea avută de adversari.
Florin Maxim, reacţie dură după Petrolul – Corvinul 2-0
Florin Maxim a mai dezvăluit că a fost supărat pe jucătorii săi încă de dinaintea meciului, de la antrenament. Atitudinea lor a fost cea care l-a deranjat pe antrenor, el intervenind şi strigând la ei.
„Nu are cum să te surprindă adversarul. Ne-au surprins. Ne-au surprins şi când au avut şut la poartă din aut. Am avut situaţie de unu la unu cu portarul în secunda 10 şi nu dăm gol! Am avut 12 şuturi în prima repriză şi am nimerit poarta de 4 ori.
Am ratat cu seninătate. Am avut situaţiile noastre, dar dacă învăţăm ceva din meciul ăsta atunci e ok, atunci putem să trecem mai departe.
Să mă scuze, dar nu au avut nicio șansă. Au jucat pragmatic și au marcat repede. S-a bătut atacantul lor cum mi-aș dori să se bată și atacanții noștri. Sunt 100% convins că, dacă marcam un gol, ne-am fi descătușat. Același lucru s-a întâmplat și cu CFR-ul. Dacă nu marcam prin Manolache, se termina meciul 0-0.
Au fost și multe lucruri pozitive. Dar nu e nimic întâmplător. Și ieri la antrenamente, până nu am strigat la jucători nu și-au schimbat atitudinea. Era o atmosferă de vacanță, ca și cum ne-am fi întâlnit cu niște prieteni vechi să jucăm pe nisip”, a declarat Florin Maxim, conform primasport.ro, după Petrolul – Corvinul 2-0.
Petrolul – Corvinul 2-0
Hunedoreanul Espinosa a scăpat singur cu portarul Zima încă din primul minut al meciului, dar portarul ploieştenilor a sos şutul slab al peruvianului, iar răspunsul gazdelor a venit odată cu golul lui Malula, lovitură de cap plasată, în minutul 4. Bran Flores a lovit transversala din lovitură liberă, în minutul 16, iar la poarta cealaltă Zima a scos şutul lui Sergio Ribeiro, trei minute mai târziu.
Corvinul a trecut pe lângă egalare la ocazia lui Yeboah, din minutul 35, apoi Jerdea a ratat în minutul 41, urmat de Nlundulu, în minutul 56. Ploieştenii şi-au majorat avantajul în minutul 67, prin Ţuţu, iar Bran Flores a fost aproape de al treilea gol al gazdelor, în minutul 80.
- „N-am mai discutat”. Marius Şumudică a dat cărţile pe faţă despre relaţia cu Denis Drăguş, după transferul la FCSB
- Petrolul – Corvinul 2-0. „Lupii” au urcat pe podium, după a cincea victorie a sezonului
- Andrei Nicolescu, mesaj categoric despre şansele lui Dinamo la titlu, după victoria cu FCSB. Ce a spus despre Nuno Campos
- „Stabilisem să vină luni, îmi pare şi rău de el” Gigi Becali, detalii despre antrenorul cu care se înţelesese!
- Abia venit la FCSB, fotbalistul a plecat la Belgrad! Mihai Stoica l-a convins: „Nu fusese niciodată”


































