Jandarmeria Capitalei a anunţat, după meciul FCSB – Universitatea Craiova, că în urma încălcării prevederilor legale a aplicat 16 sancţiuni contravenţionale, în valoare totală de 7.575 de lei.
Dintre sancţiuni, una în valoare de 5.000 de lei a fost aplicată societăţii specializate de pază şi protecţie, pentru nerespectarea obligaţiilor ce îi revin.
3 suporteri, interzişi pe stadioane după meciul FCSB – Universitatea Craiova, în care roş-albaştrii au sărbătorit titlul
De asemenea, au fost aplicate trei sancţiuni complementare privind interzicerea accesului la competiţiile sportive pe o perioadă de şase luni.
Formaţia FCSB, campioana din Liga 1, a învins, sâmbătă seară, pe teren propriu, cu scorul de 1-0, echipa Universitatea Craiova, în etapa a noua, penultima a play-off-ului. A fost ultimul meci de pe teren propriu pentru campioni în actualul sezon. Jucătorii au primit trofeul Ligii 1 în cadrul unei ceremonii la Arena Naţională şi după miezul nopţii au sărbătorit alături de suporteri în Piaţa Constituţiei.
Jucătorii echipei FCSB au fost aşteptaţi de numeroşi suporteri în Piaţa Constituţiei, alături de care au sărbătorit titlul. Focuri de artificii au încununat sărbătoarea.
Amfitrionul ceremoniei de la Arena Naţională a fost Mihai Stoica. Acesta i-a chemat mai întâi pe oamenii din spatele echipei, angajaţii, staff-ul medical şi staff-ul tehnic pentru a primi medaliile de campioni. Mihai Pintilii a fost ovaţionat la intrarea pe teren, la fel şi Elias Charalambous, căruia suporterii i-au scandat numele.
Împotriva Craiovei, golul a fost marcat de Bîrligea, în minutul 19. În minutul 10, un gol al oaspeţilor a fost anulat după consultarea VAR.
- Revine la centru după aproape trei luni de suspendare! Arbitrul care va oficia din nou în Liga 1
- CCA a luat decizia finală! Cine va arbitra CFR Cluj – Universitatea Craiova
- Filipe Coelho nu se gândește la titlu, deși meciul cu CFR Cluj îi poate aduce pe olteni aproape de trofeu
- Decizia radicală a fanilor lui Dinamo după scandalul declanşat de noua stemă a “câinilor”!
- Costel Gâlcă, săgeți către conducerea Rapidului după zvonul privind numirea lui Daniel Pancu: „Nu e ok”

































