Administratorul judiciar al clubului CFR Cluj, Răzvan Zăvăleanu, a anunţat că datoriile formaţiei din Gruia sunt de 35-40 de milioane de euro. Încă nu a fost realizat tabelul creditorilor, dar Zăvăleanu a precizat că aceasta este datoria.
Din aceşti bani, circa 50% sunt datorii către acţionarul majoritar al clubului, Neluţu Varga. Potrivit legislaţiei în vigoare, acesta va fi ultimul care îşi va recupera banii.
Neluţu Varga are de recuperat aproape 20 de milioane de euro de la CFR Cluj
„Până în octombrie, când vom avea un tabel de creditori, o să vedem exact, dar mai mult sau mai puţin ar putea fi 35-40.000.000 de euro (n.r: datoriile clubului).
Rămâne să vedem cum se vor înscrie creditorii. Reţineţi că jumătate din aceşti bani sunt împrumuturi ale acţionarului principal (n.r.: Neluţu Varga). Din păcate pentru proprietarii companiilor de insolvenţă. ei sunt ultimii care îşi iau banii, potrivit legislaţiei.
Probabil că ştie, iar atitudinea dumnealui a fost prioritar pentru salvarea societăţii şi mai puţin pentru recuperarea banilor. Normal că i-ar plăcea să îşi recupereze banii, dar n-a făcut un scop în sine”, a declarat Răzvan Zăvăleanu pentru fanatik.ro.
După 9 etape disputate în acest sezon de Liga 1, CFR Cluj e pe locul 12, cu 10 puncte. Formaţia antrenată de Marius Şumudică (55 de ani) are de disputat o restanţă, contra rivalei din oraş, U Cluj.
În ultima etapă, CFR Cluj a fost învinsă la Miercurea Ciuc, de Sepsi, cu 3-1, după ce a deschis scorul. Şumudică asigura că echipa lui va arăta altfel după pauza generată de meciurile echipelor naţionale. După ridicarea interdicţiei la transferuri, CFR Cluj a prezentat oficial 10 noi jucători.
- Veste proastă pentru fanii lui Dinamo! Cât va lipsi de pe gazon Alex Musi, după ce a fost operat
- „Va avea probleme”. Denis Drăguș, avertizat după debutul la FCSB. Sfat și pentru Gigi Becali: „Să nu facă greșeala asta”
- Suporterii FCSB-ului au ales următorul antrenor, după ce l-au refuzat pe Marius Șumudică: „Îl așteptăm”
- Becali l-a dat gratuit să scape de el, acum e printre cei mai buni din Liga 1: „Echipa are nevoie de el”
- Adrian Mutu a aflat ce a declarat Marius Șumudică și a ridicat un semn de întrebare: „Cum să nu fac legătura?”
































