Ultraşii Rapidului se află în război cu Daniel Niculae, pe care îl consideră principalul vinovat că Marius Şumudică nu a ajuns nici de această dată în Giuleşti. Asta chiar dacă Şumi e liber de contract şi, în opinia suporterilor, ar fi fost înlocuitorul perfect al lui Adrian Mutu.
Totuşi, Şumudică nu a fost alesul conducerii, care merge pe mâna lui Cristiano Bergodi, cel care a semnat ieri pe două sezoane cu feroviarii. Ultraşii anunţă că îi vor cere demisia la meciuri preşedintelui Niculae.
Ultraşii Rapidului, în război cu Daniel Niculae
„Nicol, tu îl iei la mișto pe Șumi și îți bați joc de noi într-o penibilitate maximă, dar Șumi avea dreptate și te-ai răzbunat pe Șumudică. Peluza Nord o să îți ceară demisia în continuare pentru toate măgăriile”, au scris ultraşii pe Instagram.
Pe de altă parte, Victor Angelescu e de altă părere. Acţionarul Rapidului a venit cu explicaţii după decizia luată de clubul din Grant de a nu-l aduce pe Şumudică la echipă, chiar dacă acesta s-a autopropus.
„În primul rând, mi se pare puțin greu să ne gândim că-l punem pe Șumudică, pentru că în ultimii ani a criticat non-stop ceea ce se întamplă la Rapid. Atâta timp cât nu ești de acord cu patronatul, cu centenarul, 101 dalmațieni, cu ceea ce face clubul, cu oamenii din club și ai anumite reacții, atunci mi se pare incredibil să spui că poți să fii numit antrenor.
Tu vii, arunci cu pietre non-stop, anunți că vrei să fii antrenor și că ești rapidist… Mi se pare incredibil, totuși. Probabil că Daniel Niculae a avut o discuție cu el, nu vreau să intervin. Faci anumite declarații, că nu vei lucra cu anumite persoane, că ăsta nu e Rapid, după care să te aștepți să fii pus, mi se pare destul de greu de gândit.
Sunt comentariile dânsului, nu pot să spun dacă va antrena sau nu Rapid. Ar trebui să se decidă care e opinia lui, nu se poate schimba de la o zi la alta. Ca si antrenor, sunt convins că e foarte, foarte bun, dar am vorbit la nivel declarativ. Nu contează doar asta sau că ești rapidist. Atâta timp cât arunci cu pietre de la Liga 4, cum vrei să lucrăm împreună?”, a declarat Victor Angelescu, la digisport.ro.
Marius Şumudică anunţă că e gata să le antreneze pe FCSB sau Dinamo
Marius Şumudică şi-a dorit să îl înlocuiască pe Adi Mutu, dar şefii clubului din Giuleşti l-au ales pe Cristiano Bergodi. Acum e pregătit să se lupte cu giuleştenii pentru titlu, de pe banca unei alte rivale.