Valentin Creţu şi-a reziliat contractul cu FCSB! Primul jucător care a plecat după eşecul cu Nordsjaelland

Iulian Focșăneanu Publicat: 19 august 2023, 14:26

Comentarii
Valentin Creţu şi-a reziliat contractul cu FCSB! Primul jucător care a plecat după eşecul cu Nordsjaelland

Jucătorii de la FCSB, în timpul unui meci / Profimediaimages

Google News As.roAdaugă-ne ca sursă preferată în Google Google News As.roUrmărește AS.ro pe Discover

Valentin Creţu şi-a reziliat contractul cu FCSB. Fundaşul în vârstă de 34 de ani este primul jucător, aflat pe „lista neagră” de Gigi Becali, care a acceptat să plece după eliminarea roş-albaştrilor din Conference League.

ARTICOLUL CONTINUĂ DUPĂ RECLAMĂ

FCSB a fost învinsă de Nordsjaelland, scor 0-2, şi a ratat calificarea în play-off-ul celei de-a treia competiţii europene. Chiar dacă nu a fost în lot, Creţu a intrat în colimatorul patronului şi a fost anunţat să îşi caute echipă.

Valentin Creţu şi-a reziliat contractul cu FCSB!

Unde să mai joace Vali Crețu? În iarnă am hârtie cu el oricum. Mare lucru, încă trei luni de zile. Ce să mai facă Vali Crețu, unde să mai joace? O să plece. Îmi arde mie de Vali Crețu acum? Noi trebuie să jucăm fotbal, să câștigăm campionatul și să mă duc în grupele Ligii Campionilor de pe ruta campioanelor„, spunea Gigi Becali.

Potrivit fanatik.ro, Vali Creţu a semnat rezilierea contractului şi şi-a luat adio de la coechipierii de la vicecampioana României. Fundaşul lateral ar fi putut fi dat afară pe 31 august. Creţu avea o înţelegere verbală pentru prelungirea contractului până în vara anului viitor, dar doar dacă FCSB se califica în grupele Conference League. De îndată ce FCSB a fost eliminată de Nordsjaelland, Creţu a fost pus pe liber.

Valentin Creţu era din 2019 jucătorul FCSB-ului. A jucat, în tricoul roş-albastru, în 125 de meciuri. Pe picior de plecare sunt şi Andrei Cordea şi Vali Gheorghe.

Reclamă
Reclamă

Cordea a plecat. Cred că a plecat. O să luăm 1,3 milioane de euro. Pleacă și Vali Gheorghe. O să vedem unde. O să plece și Crețu. Sunt cam mulți prin vestiar!”, a spus Gigi Becali la Palat

Gigi Becali, gata să vândă doi titulari de la FCSB

Gigi Becali vrea să vândă şi doi titulari de la FCSB, după ce echipa a fost eliminată din preliminariile Conference League. Patronul roş-albaştrilor a dezvăluit că după meciul cu Nordsjaelland a primit două oferte, una din Belgia şi una din Rusia, pentru Adrian Şut, respectiv Andrea Compagno.

Gigi Becali a dezvăluit că oferta primită pe numele lui Andrea Compagno este de 1,5 milioane de euro, şi s-a declarat dispus să-l vândă pe golgheterul echipei pe această sumă. O echipă din Rusia este interesată de serviciile atacantului italian.

Reclamă

Pe de altă parte, Becali a mai dezvăluit că de Adrian Şut s-a interesat Genk, echipă din prima ligă din Belgia. Patronul de la FCSB a mărturisit că e gata să-l vândă pe mijlocaş dacă în schimbul său va primi suma de 3 milioane de euro.

Au avut azi oferte Compagno și Șut. Refuz eu vreodată banii? Eu am cerut 3 milioane pentru Șut. Au întrebat dacă îl dau cu două, am zis că nu. Despre Compagno au întrebat dacă îl dau cu 1,5 milioane. Da, îl dau cu 1,5 milioane. E ofertă din Rusia.

Se pune problema să plece Șut dacă dau 3 milioane. Dacă pleacă, imediat (n.r – transferă alți jucători). Am eu ceva, dar nu sunt încă sigur. După ce pleacă, mă concentrez. Din România, da.

Am primit telefonul. Unul din Rusia, unul din Belgia. Am zis 3 milioane pentru Șut și 1,5 pentru Compagno. Pentru Șut e Genk sau nu mai știu. Am cerut prețul minim: 3 milioane”, a declarat Gigi Becali, pentru prosport.ro.

Înapoi la Homepage
Reclamă
Recomandări

Va trece FCSB de Auda după 2-3 în tur?
Loading ... Loading ...
Citește și:
13:48

Universitatea Craiova dă totul pentru Champions League: schimbările pregătite la derby-ul cu Dinamo

13:44

VIDEOSturm Graz, goluri pe manele româneşti. Promovare inedită pe Tik Tok a austriecilor

13:18

Andrei Coubiș a plecat de la U Cluj. Anunț de ultim moment al clujenilor

12:41

„Sunt convins de asta”. A anticipat ce se va întâmpla la derby-ul Dinamo – Universitatea Craiova

12:37

FotoÎţi mai aminteşti de Dorin Semeghin – „Spaima sticlelor de vin”? Cum arată acum. Întâlnire cu Petre Grigoraș

12:23

Jannik Sinner și Novak Djokovic, OUT de la turneul de la Montreal. Ce se întâmplă cu Carlos Alcaraz

1 Italia şi-a ales noul selecţioner, după refuzul lui Pep Guardiola. Anunţ de ultim moment 2 Mihai Stoica a făcut anunțul în privința lui Ștefan Târnovanu, după gafele uriașe din FCSB – Auda 2-3: „Îmi e frică” 3 O nouă plecare de la FCSB. Jucătorul şi-a dat acordul şi semnează cu noua echipă: „O chestiune de timp” 4 Ce lovitură! Un nou club din Liga 1 a primit interdicție la transferuri 5 FotoSuperba prezentatoare TV se iubeşte cu un bărbat de 85 de ani. Ce avere are greul din fotbal 6 O nouă regulă din fotbal s-a aplicat în Liga 1! „Și noi trebuie să fim mai atenți, dar și arbitrii”
Citește și