Închide meniul

FC Voluntari – Universitatea Craiova 1-0. Oltenii lui Eugen Neagoe, răpuși de ilfoveni! Trupa lui Liviu Ciobotariu a oprit seria înfrângerilor

Dan Roșu Publicat: 26 februarie 2023, 19:40

Comentarii

FC Voluntari – Universitatea Craiova 1-0. Oltenii lui Eugen Neagoe au fost răpuși de ilfoveni, în etapa a 27-a din Liga 1. Formația din Bănie a fost învinsă la limită de echipa lui Liviu Ciobotariu, grație golului marcat de Vadim Rață. Moldoveanul a ieșit la rampă în minutul 50, când a profitat de o greșeală comisă în defensiva Universității Craiova.

ARTICOLUL CONTINUĂ DUPĂ RECLAMĂ

Vadim Rață a marcat cu o lovitură de cap, după ce Cîmpanu a deviat defectuos în propriul careu.

FC Voluntari – Universitatea Craiova 1-0. Oltenii lui Eugen Neagoe, răpuși de ilfoveni

Este primul succes obținut de FC Voluntari după 5 înfrângeri consecutive. Ilfovenii au urcat pe locul 11 în Liga 1. De cealaltă parte, Universitatea Craiova a fost învinsă pentru a 8-a oară în actualul sezon și a ratat șansa de a menține distanța față de primele locuri din clasament.

Oltenii rămân cu 45 de puncte, la 13 lungimi în spatele liderului Farul Constanța.

FINAL. FC Voluntari – Universitatea Craiova 1-0. Victorie pentru formația ilfoveană, după o serie de 5 eșecuri consecutive în Liga 1.

Reclamă
Reclamă

Update Min. 50: GOOOL FC Voluntari! Vadim Raţă a deschis scorul cu o lovitură de cap din 6 metri, după ce a profitat de o greşeală uriaşă în apărarea oltenilor.

Min. 1: A început partida.

LIVE TEXT Voluntari – Universitatea Craiova – echipele de start

FC Voluntari: M. Popa – Ricardinho, Matricardi, Armaș – Marcelo Lopes, Meleke, Helder, V. Rață, N. Aliji – Nemec, Damașcan

Reclamă

Rezerve: Jesus Collado, Ignacio Paz, Al. Vlad, Cr. Costin, Voican, Răduț, D. Florea, Merloi, Dumiter

Antrenor: Liviu Ciobotariu

Universitatea Craiova: L. Popescu – Vlădoiu, Zajkov, Raul Silva, Ndong – Mateiu, D. Sala – Cîmpanu, Roguljic, A. Ivan – Koljic

Rezerve: Lazar, Mitrea, Găman, Badelj, Hanca, Rivaldinho, Ișfan, Baiaram, J. Markovic

Antrenor: Eugen Neagoe

Voluntari – Universitatea Craiova LIVE TEXT. Echipele probabile

  • FC Voluntari (3-5-2): M. Popa – Matricardi, Armaș, Ricardinho – Aliji, Rață, Meleke, Sigurjonsson, Lopes – Dumiter, Damașcan
  • Universitatea Craiova (4-2-3-1): Popescu – Vlădoiu, Zajkov, Silva, Ndong – Al. Crețu, Screciu – Câmpanu, Ișfan, A. Ivan – Markovic

Eugen Neagoe nu a trecut peste remiza de la FCSB – Universitatea Craiova

Eugen Neagoe nu a trecut peste remiza de la FCSB – Universitatea Craiova! Antrenorul oltenilor a vorbit, în cadrul conferinței de presă premergătoare partidei cu FC Voluntari, despre meciul cu FCSB, din etapa trecută, terminat 1-1.

„Este o atmosferă normală, așa cum cred că trebuie să fie întotdeauna la echipă, chiar dacă au fost două jocuri cu două echipe importante ale campionatului nostru. Evoluția noastră a fost satisfăcătoare, ne doream să câștigăm și la București contra FCSB, însă nu am reușit.

Am reușit doar să scoatem un egal, cred că, dacă eram puțin mai atenți, puteam să revenim cu cele trei puncte de la București. Băieții sunt conștienți de importanța jocului de duminică de la Voluntari, știm că jucăm împotriva unei echipe incomode, grea pe teren propriu.

În ultimul joc, au avut o evoluție bună (n.r. despre FC Voluntari), din păcate, pentru ei, au pierdut, practic și-au marcat singuri două goluri. Mi-aș dori ca duminică să practicăm noi un joc mai bun, mai spectaculos decât ultimul joc în compania FCSB-ului și cu siguranță vor veni și cele trei puncte.

Chiar dacă sunt în criză, FC Voluntari are jucători valoroși, cu o experiență foarte mare. Nu întâmplător s-au calificat în play-off-ul din anul trecut, știți foarte bine că au avut un parcurs bun și în Cupa României. Este o echipă grea, au pierdut și ultimul joc acasă cu FCSB la 2-1, CFR a câștigat la Voluntari cu un autogol.

Neagoe: Am avut o posesie mai bună, ne-am creat situații de gol,

Trebuie să fim foarte atenți, pregătim jocul foarte bine și jucătorii sunt realiști, știu că nu va fi ușor deloc, dar trebuie să ne întoarcem cu cele trei puncte. Am văzut comentariile după joc, am jucat împotriva FCSB, echipă care practică un joc frumos, acasă sunt o echipă foarte grea.

Am reușit să avem 63% posesie, au avut mai multe șuturi pe poartă, dar am văzut comentarii că FCSB merita să câștige. Am revăzut jocul de două ori și lucrurile nu au stat așa, chiar dacă nu am făcut un joc foarte bun. Am început jocul rău, am primit acel gol în minutul unu.

După aceea au fost foarte multe momente când noi am controlat jocul și am dat ritmul, iar FCSB a jucat doar pe contraatac. Ne-au așteptat și, în momentul când recuperează, este o echipă periculoasă, ne-au creat ceva probleme. În rest, noi am fost echipa care a controlat jocul.

Am avut o posesie mai bună, ne-am creat situații de gol, dar am văzut că nu s-a discutat despre ocaziile lui Ivan și Markovic în prima repriză. Nu mai spun că în repriza a doua am avut Rivaldinho în cinci metri, Markovic a dat peste poartă cu capul și ocazia lui Koljic”, a declarat Eugen Neagoe, în cadrul conferinței de presă premergătoare partidei cu FC Voluntari.

Înapoi la Homepage
Reclamă

Ce pronostic dai pentru România - Canada?

Vezi rezultatele

Loading ... Loading ...
Citește și:
23:34
Kurt Zouma a devenit cel mai scump jucător din Liga 1! Cine se află în spatele starului de 10.000.000 de euro
23:33
Reacţia lui Neluţu Varga, după ce a realizat unul dintre cele mai tari transferuri din istoria Ligii 1
23:11
Kurt Zouma, anunţat oficial de CFR Cluj! “Luaţi o pauză de la Insula”! Lovitura verii în fotbalul românesc
23:02
Gigi Becali a auzit câți bani trebuie să ofere pentru transferul lui Louis Munteanu și a răbufnit: “Sunt nebun?”
22:55
Motivul pentru care Gigi Becali exclude transferul unui jucător de la CFR Cluj!
22:42
Motivul pentru care Adrian Rus nu a ajuns la FCSB! Gigi Becali a spus cine s-a opus transferului
1 Lovitură de proporţii pentru Adrian Mititelu. Cât va încasa după transferul lui Blănuţă, făcut în ultima secundă 2 Ianis Hagi, acord total cu noua echipă. Noul coleg a confirmat mutarea: “S-a făcut transferul” 3 Întăriri pentru Costel Gâlcă la Rapid. Victor Angelescu a confirmat un nou transfer: “Am discutat cu Dan Şucu” 4 Vladislav Blănuţă, transfer la Dinamo Kiev! Anunţul făcut la miezul nopţii 5 Ce sumă trebuie să plătească Gigi Becali pentru jucătorul dorit de la CFR Cluj. Neluţu Varga i-a stabilit preţul 6 Veste cruntă pentru un fotbalist de la Dinamo! Zeljko Kopic l-a anunțat să-și caute echipă
Citește și