CS Dinamo a produs surpriza etapei în Liga a 2-a. Copiii lui Ionuţ Chirilă (60 de ani) au întors scorul cu Chindia, la Târgovişte.

ARTICOLUL CONTINUĂ DUPĂ RECLAMĂ

Alb-roşiii au obţinut prima victorie în 4 etape disputate în Liga 2. Chindia a punctat rapid pe tabelă, printr-un autogol al lui Rareş Cernamoriţ (min. 6), dar „câinii” lui Ionuţ Chirilă au întors spectaculos rezultatul, când nimeni nu se gândea.

CS Dinamo, prima victorie în Liga a 2-a! A întors spectaculos scorul cu una din favoritele la promovare, Chindia

Fanii Chindiei i-au cerut demisia antrenorului Nicu Croitoru după acest rezultat ruşinos. Dumbrăvean a egalat în minutul 81, iar Eduard Păun le-a adus victoria alb-roşiilor în minutul 87, după ce a reluat în plasă o centrare venită de pe partea dreaptă.

Chindia e una dintre favoritele la promovare, în timp ce CS Dinamo abordează acest sezon în Liga a 2-a cu numeroşi copii.

„Sunt foarte mulțumit pentru că niște jucători de 16-17 ani au avut puterea de a juca de la egal la egal și chiar au fost superiori tehnico-tactic unei echipe de Liga 2 experimentate, care nu a schimbat mai mult de trei jucători față de anul trecut. Faptul că au reușit să țină meciul 60 de minute după doar două săptămâni de antrenament spune multe. Și au pierdut exclusiv din cauza potenței fizice”, declara Ionuţ Chirilă după CS Afumaţi – CS Dinamo 2-1, primul meci al echipei sale din acest sezon al Ligii a 2-a.

Până acum echipa lui Ionuţ Chirilă nu avea decât înfrângeri în Liga a 2-a.