Daniel Oprița a pus tunurile pe jucători după 2-2 cu Dumbrăvița: „Să nu mai intre în vestiar”
Steaua București a rămas „lanterna roșie” a ligii secunde, după ce a remizat pe teren propriu contra celor de la CSC Dumbrăvița, scor 2-2. Rezultatul l-a dezamăgit pe Daniel Oprița, care și-a mitraliat jucătorii după fluierul final.
Tehnicianul care și-a lăsat deja demisia la conducerea „militarilor” a avut un discurs dur la adresa fotbaliștilor săi, precizând că unii au căzut pradă presiunii.
Daniel Oprița: „E păcat că nu am câștigat”
„E un sezon în care le-am trăit pe toate. Toate ratările campionatului, toate gafele. Vreau să-i felicit pe vreo 7 băieți. Dominăm echipele în 7! Poate să se supere ceilalți, dar e greu să joci în 7, cei care au jucat 120 de minute și cu Csikszereda. Ei sunt jucători care au avut atitudine, au încercat.
Astăzi aveam nevoie și de puțin noroc pentru că am avut ocazii mari, multe contra unei echipe care a stat mai rău decât noi. Mă bucur că noi am putut alerga, că am dus atacurile, că am avut multe ocazii, dar e păcat că nu am câștigat”.
„La Steaua e greu”
„I-am îmbărbătat pe 7-8 dintre ei. Celorlalți le-am spus ca marți, dacă eu voi mai fi antrenor, să nu mai intre în vestiar. Își bat joc și de colegi, și de echipă, de tot! Nu e ușor să domini echipe în 7 jucători.
De la acei băieți care au încurcat mai mult echipa aștept să aibă demnitate, chiar dacă eu rămân sau nu. La Steaua e greu. Dacă nu fac față presiunii, e mai bine să plece acum, cât mai e timp. Ei nu au nici atitudine, nici calitate, nici nimic. Nu e normal ca cei care au jucat 120 de minute să-i țină în spate pe cei care intră.
Îmi doresc doar atitudine și să se bată pentru orice minge. De băieții vechi sunt foarte mulțumit, și de Dinu, fundașul central, care are deja două goluri, plus spaniolii”, a declarat Daniel Oprița.