Daniel Oprița, un car de nervi în FC Argeș – Steaua! A văzut decizia luată de arbitru și a plecat la vestiare
De Alex Ioniță
Publicat: 24.04.2025, 19:02
Daniel Oprița nu a ținut cont de nimic în prelungirile primei reprize din FC Argeș – Steaua. Antrenorul echipei din Ghencea a fost un car de nervi după ce a văzut o decizie luată de arbitru.
Totul s-a întâmplat în minutul 45+4 al duelului din Liga a 2-a. Atunci, Dani Iglesias a încasat cartonașul roșu direct, după ce l-a lovit cu cotul în cap pe Rădescu.
Scandal la FC Argeș – Steaua! Daniel Oprița, un car de nervi
Decizia centralului Ionuț Coza l-a enervat la culme pe Daniel Oprița. Antrenorul Stelei nu a ținut cont că oficialul nu a fluierat finalul primei reprize și a plecat la vestiare, chiar dacă jucătorii săi se aflau încă pe teren!
Tehnicianul echipei militare a revenit însă pe banca tehnică în debutul reprizei secunde.
Cum au arătat echipele de start în FC Argeș – Steaua:
FC Argeș: Straton – Tofan (cpt.), M. Tudose, G. Garutti, Briceag – Seto, Esteban Orozco, Rădescu – Mensah, M. Roman, G. Gheorghe
Rezerve: Oncescu – Tchassem, P. Mitrică, Mehmedovic, Borța, P. Dulcea, A. Manole, V. Morar, Ghiocel
Antrenor: Bogdan Andone
Steaua: Frănculescu – Beța, Vîrtej, A. Ilie – Răsdan, Dani Iglesias, R. Sierra, D. Matei, S. Drăghici (cpt.) – Nacho Heras, Măgerușan
Rezerve: H. Iancu – A. Pop, Enceanu, Maeschi, Kereki, Chipirliu, D. Păcuraru, Nedelea, Ad. Popa
Antrenor: Daniel Oprița
Arbitru: Ionuț Coza (Cernica – Ilfov) / A1: Stelian Slabu (Brașov), A2: Claudiu Șchiopeț (Brașov) / R1: Marius Daniel Bădoiu (Craiova) / Observator arbitri: Marian Deaconu (Ploiești) / Delegat joc: Horațiu Stănescu (Craiova)
Stadion: Orășenesc, Mioveni
Daniel Oprița poate pleca de la Steaua!
Daniel Oprița a dezvăluit că poate pleca de la Steaua. Antrenorul roș-albaștrilor a vorbit deschis despre viitorul său și a explicat faptul că nu vrea să rămână tehnicianul unei echipe blocate în Liga a 2-a.
Antrenorul Stelei a explicat că poate pleca de la echipă în situația în care aceasta nu va avea drept de promovare nici în următorul sezon. Daniel Oprița a recunoscut că iubește echipa, însă a menționat faptul că nu vrea să fie blocat în Liga a 2-a.
„(n.r. Ați antrena-o pe CSM Reșița?) E o întrebare grea, pentru că ţin foarte mult şi la Reşiţa. Nu pot să spun niciodată că n-aş antrena-o.
Iubesc oraşul, oamenii şi echipa, n-am cum să nu recunosc, m-am simţit foarte bine şi ca jucător, şi ca antrenor.
În acelaşi timp, sunt şi la Steaua de ceva timp, n-am cum să nu mă ataşez de club, de suporteri. Şi astăzi au venit după noi. Te simţi antrenor şi jucător cum greu paote mai găseşti acum în ţară.
Dacă o să plec vreodată… şi e posibil, normal, că nu vreau să stau numai la Liga 2, dar eu aştept ca în sezonul următor să existe acest drept de promovare.
Trebuie, până la urmă, să fac pasul, dar trebuie să mi-l aleg foarte bine. Ştiţi cum e la noi în ţară şi trebuie să ai grijă”, a spus Daniel Oprița, citat de primasport.ro.