Închide meniul

Fotbaliștii lui Dinamo n-au mai încasat salariul de două luni, deși clubul a fost preluat de investitori noi

Publicat: 15 martie 2023, 21:20

Comentarii
Fotbaliștii lui Dinamo n-au mai încasat salariul de două luni, deși clubul a fost preluat de investitori noi

Dinamo / Hepta

Fotbaliștii lui Dinamo n-au mai încasat salariul de două luni, în ciuda promisiunilor făcute de noii investitori.

ARTICOLUL CONTINUĂ DUPĂ RECLAMĂ

Chiar dacă clubul din Ștefan cel Mare s-a calificat în play-off-ul Ligii 2, problemele financiare nu a par fi încă rezolvate.

Fotbaliștii lui Dinamo n-au mai încasat salariul de două luni, deși clubul a fost preluat de noi investitori

Concret, potrivit sport.ro, astăzi, pe 15 martie s-au împlinit două luni de la ultimul salariu încasat de fotbaliștii lui Dinamo, în ciuda faptului că echipa a fost preluată de acționari noi.

Mai mult decât atât, conform aceleiași surse, dinamoviștii nu au încasat nici prima de 20.00 de euro care le-a fost promisă pentru calificarea în play-off.

„Banii sunt un ingredient. Nu banii rezolvă problema. Dacă am descărca un camion cu bani, situația ar rămâne tot critică la Dinamo. În momentul în care lucrurile sunt clare și toată lumea capătă încredere în planul nostru de business pe care-l avem, banii vin.

Reclamă
Reclamă

Nici astăzi pentru noi banii nu sunt o problemă. Avem variante în care putem rezolva rapid, în câțiva termeni, problema banilor. Dar pentru noi nu banii sunt pe primul loc.

Vrem să construim un club care se dezvoltă singur și poate să devină cel mai bogat din România!”, delcara la conferința de presă Eugen Voicu, acționar la societatea Red&White, care deține pachetul majoritar de acțiuni al clubului.

Andrei Nicolescu, după calificarea lui Dinamo în play-off-ul Ligii 2: „Ne vom lupta pentru promovarea directă!”

Andrei Nicolescu a vorbit după calificarea lui Dinamo în play-off-ul Ligii 2. Noul șef de la Dinamo a analizat meciul decisiv cu Poli Timișoara și este optimist că echipa va putea promova direct în Liga 1.

Reclamă

Dinamo a remizat, scor 1-1, pe teren propriu, împotriva bănățenilor, însă și-a asigurat locul în play-off-ul din liga secundă.

„Emoții mari de tot. Aceste meciuri construiesc o echipă, fac o echipă să crească. Competiția crește când există meciuri de genul ăsta. Chiar dacă azi, din punct de vedere tactic și tehnic n-am făcut un meci strălucit, important e că a ieșit soarele pentru noi.

Eu eram atent la meci, ceilalți din jur mi-au zis la un moment dat (n.r – rezultatele din celelalte meciuri), nu-mi venea să cred. Important e că din astfel de tensiune, din astfel de îndârjire o echipă poate să facă pasul spre performanță.

Deocamdată le-am dus niște pizza. În seara asta o să încercăm să ne și bucurăm, după un sezon în care nimeni nu le dădea șanse să fie în play-off. Ei sunt acolo, e meritul lor, iar azi chiar trebuie să se bucure.

Ne vom lupta pentru promovarea directă. În momentul ăsta nu mai e nimic de pierdut. Au făcut mai mult decât se aștepta toată lumea, acum nu mai e nimic de pierdut.

Am vorbit cu Răzvan și încercăm să găsim o soluție pentru asta (n.r – pentru întărirea lotului). Avem un post deficitar pe care îl vedem în acest moment și încercăm să găsim o soluție”, a declarat Andrei Nicolescu după meci.

Înapoi la Homepage
Reclamă
Recomandări

O va duce Mirel Rădoi pe FCSB în Conference League?
Loading ... Loading ...
Citește și:
14:42
Primul nume care sare din schemă la FCSB după venirea lui Mirel Rădoi. Anunţul făcut de Mihai Stoica
14:18
Marius Croitoru a fost anunţat oficial la FC Botoșani
14:13
Un nou candidat pentru postul de antrenor de la Real Madrid. Un selecționer, pe lista scurtă a lui Perez
13:51
Modificare importantă făcută de Mircea Lucescu înainte de Turcia
13:37
Turcia poate primi o adevărată lovitură înainte de barajul cu România. Căpitanul lui Montella, incert
13:30
FIFA, reacţie categorică legată de World Cup 2026, după izbucnirea războiului din Orientul Mijlociu
1 Primul titular care pleacă de la FCSB cu Mirel Rădoi antrenor 2 Marea companie din România, cumpărată de Mirel Rădoi. Ce avere a ajuns să aibă tehnicianul FCSB 3 Mirel Rădoi a ales pe cine bagă în poartă la FCSB. Ce se întâmplă cu Târnovanu 4 Surpriză uriaşă! S-a aflat numele echipei cu care Mirel Rădoi ar fi bătut palma 5 Gigi Becali a făcut anunţul, după întâlnirea cu Mirel Rădoi de la palat: “Are ofertă de 1,6 milioane” 6 Ce a spus Cristi Chivu despre penalty-ul cerut de Inter în finalul nebun de meci cu Milan
Citește și