Startul de sezon pentru cei de la Steaua a fost unul sub așteptări, iar Daniel Oprița a anunțat că vrea să plece de la formația din Ghencea, asta după ce a fost contestat inclusiv de o parte dintre suporteri.
Formația bucureșteană nu are nici în această stagiune drept de promovare și tocmai a fost eliminată din Cupa României, iar acum singurul obiectiv rămâne evitarea retrogradării în al treilea eșalon.
Daniel Oprița rămâne la Steaua după ce a fost dorit de Chindia Târgoviște
Această situație l-a enervat pe Daniel Oprița și tehnicianul, care în dese rânduri a fost vehement, a fost aproape să ducă la o despărțire între părți. În cele din urmă conducătorii grupării militare l-au întors din drum pe tehnicianul care era dat ca și înțeles cu Chindia Târgoviște.
”În urma discuțiilor purtate cu conducerea clubului, Daniel Oprița va continua în funcția de antrenor principal al echipei de fotbal Steaua București. Alături de acesta va rămâne și întregul staff tehnic. Credem că, în acest moment, continuitatea și stabilitatea sunt importante pentru echipă și pentru traseul pe care îl urmărim.
În perioada următoare, vor fi identificate cele mai bune soluții pentru întărirea lotului de jucători, astfel încât echipa să își îmbunătățească evoluțiile și rezultatele. Știm că începutul de sezon nu a fost cel pe care ni l-am dorit. Avem însă încredere că, prin unitate, muncă și susținerea suporterilor, putem merge înainte și putem readuce Steaua acolo unde ne dorim cu toții. Continuăm împreună. Pentru Steaua!”, a fost anunțul făcut de clubul din Ghencea.
- Daniel Oprița a pus tunurile pe jucători după 2-2 cu Dumbrăvița: „Să nu mai intre în vestiar”
- Steaua – CSC Dumbrăvița 2-2. Rușine pentru echipa lui Daniel Oprița! „Militarii” rămân ultimii în Liga 2
- Puştiul cedat gratis de Dinamo poate prinde transferul carierei după ce a înscris 4 goluri într-un meci în Liga 2!
- Performanţă incredibilă! Jucătorul cedat gratis de Dinamo a înscris 4 goluri în 45 de minute
- „Îmi dau jos cămașa” Preşedintele din Liga 1 a pierdut pariul cu Ionuţ Chirilă şi trebuie să apară la bustul gol!

































