Marius Lăcătuş, reacţie vehementă după sondajul care arată că 1 din 3 români ţine cu FCSB: „Mă deranjează că Steaua nu e acolo”

De Bogdan Stănescu
Publicat: 14.02.2024, 23:18

Marius Lăcătuş, reacţie vehementă după sondajul care arată că 1 din 3 români ţine cu FCSB

Marius Lăcătuş, reacţie vehementă după sondajul care arată că 1 din 3 români ţine cu FCSB

Marius Lăcătuş, în timpul unui meci/ Profimedia Images

Marius Lăcătuş a avut o reacţie vehementă după sondajul care arată că 1 din 3 români ţine cu FCSB. Fostul mare fotbalist al Stelei e deranjat că nu apare în sondaj clubul Armatei. „Fiara” a cucerit Cupa Campionilor Europeni cu Steaua în 1986.

Reclamă

Marius Lăcătuş a încercat să găsească o explicaţie pentru faptul că CSA Steaua nu apare în sondajul respectiv.

Reclamă

Marius Lăcătuş, reacţie vehementă după sondajul care arată că 1 din 3 români ţine cu FCSB: „Mă deranjează că Steaua nu e acolo”

Pe mine mă deranjează faptul că nu e trecută și Steaua acolo în sondaj. Probabil n-ar fi prins podiumul. Eu cred că atunci când s-a întrebat ‘Cu ce echipă simpatizați?’, unii au zis Steaua, alții FCSB și poate s-a asimilat. N-avem de unde să știm.

Depinde și cum pui întrebarea. Dacă întrebi ‘Cu ce echipă ții?’, poți să răspunzi Steaua, iar cel care face sondajul să asimileze cu FCSB. Pe mine nu mă deranjează cu absolut nimic, fiecare e liber să aleagă echipa cu care ține. Asta e părerea mea, eu sunt alături de clubul Steaua”, a declarat Marius Lăcătuş pentru digisport.ro.

Unul din trei români ţine cu FCSB! Sondaj devastator pentru CSA Steaua! Câţi suporteri au Dinamo şi Rapid

Unul din trei români ţine cu FCSB, potrivit unui sondaj INSCOP. Fotbalul este de departe cel mai urmărit sport de către români, arată acelaşi sondaj.

Aproape 30% dintre români spun că sportul lor preferat este fotbalul. Pe următoarele locuri se află handbalul şi tenisul, iar 20,5% nu au un sport favorit.

Mai mult de o treime dintre cei chestionaţi indică FCSB ca fiind echipa preferată, urmată la mare distanţă de Dinamo, care are de cinci ori mai puţini suporteri, şi de Rapid, conform unui sondaj realizat de INSCOP la comanda News.ro.

29.6% dintre români spun că sportul lor preferat este fotbalul. 7.5% spun că acesta e handbalul, 6.4% tenisul, 4.7% gimnastica, 4.2% înotul, 3.8% atletismul, iar 2.4% voleiul. Patinajul este menţionat de 1.9% dintre respondenţi, baschetul de 1.5%, schi-ul de 1.2%, iar sporturile cu motor de 0.4%. 14.9% indică alte sporturi, 20.5% declară că nu au un sport favorit, iar 1% nu ştiu sau nu răspund.

Cea mai mare parte a fanilor Stelei susţine acum echipa lui Gigi Becali, FCSB!

Întrebaţi care este echipa lor favorită dintre echipele româneşti de fotbal care evoluează în Superliga de fotbal, 33.4% dintre cei chestionaţi  indică spontan FCSB (51,8% indicau Steaua Bucureşti în sondajul din 2013), 6,4% Dinamo Bucureşti (8,8% în 2013), 4.9% Rapid Bucureşti (5,6% în 2013).

Urmează CS Universitatea Craiova menţionată drept echipa favorită de 4% dintre respondenţi (în 2013 nu a fost măsurată deoarece nu evolua în Liga 1), CFR Cluj cu 3,1% dintre opţiuni (5% în 2013), Farul Constanţa 2,1% (în 2013, Viitorul Constanţa era menţionată de 0,5% dintre respondenţi),  Petrolul Ploieşti cu 1.3% (4,5% în 2013), Sepsi OSK (1,1%) (în 2013 nu a fost măsurată deoarece nu evolua în Liga 1),  Oţelul Galaţi (1,1% şi 0,2% în 2013), FC U Craiova 1948 (0.7%) (în 2013 nu a fost măsurată deoarece nu evolua în Liga 1).

CSM Politehnica Iaşi e susţinută de 0.8% dintre suporteri (faţă de 0,2% în 2013). UTA Arad este menţionată de 0.6% (în 2013 nu a fost măsurată deoarece nu evolua în Liga 1), FC Hermnannstadt de 0.5% (în 2013 nu a fost măsurată deoarece nu evolua în Liga 1), Universitatea Cluj de 0.5% (0,9% în 2013), FC Botoşani de 0.2%, FC Voluntari de 0%. (în 2013 nu a fost măsurată deoarece nu evolua în Liga 1).

34,6% dintre români nu au o echipă de fotbal preferată

34,6% spun că nu au o echipă favorită, 4,3% că au altă echipă favorită. Răspunsurile la această întrebare deschisă se raportează la cei care au indicat o opţiune, reprezentând 92.9% din eşantion. Raportat la totalul populaţiei, 7.1% au declarat că nu ştiu sau nu au răspuns la această întrebare.

Tind să nu aibă o echipă favorită de fotbal în proporţii mai mari decât media populaţiei: femeile, persoanele din regiunea Nord-Vest, persoanele cu venituri foarte mari.

„În 2024, FCSB este de departe cea mai populară echipă”

INSCOP Research a măsurat popularitatea echipelor de fotbal în urmă cu 11 ani, în 2013, respectiv la începutul acestui an. Se observă anumite evoluţii în sensul în care ponderea persoanelor care au răspuns la această întrebare deschisă este mai mare în 2024 comparativ cu 2013.

În 2024, FCSB este de departe cea mai populară echipă pentru o treime dintre respondenţi (33,4%) urmată la distanţă de Dinamo Bucureşti care are de 5 ori mai puţini suporteri (6,4%) şi Rapid Bucureşti (4,9%). De asemenea, 34,6% declară că nu au o echipă favorită.  Comparativ, în 2013, Steaua Bucureşti era preferată de jumătate dintre respondenţi (51,8%), urmată de Dinamo Bucureşti (8,8%) şi Rapid Bucureşti (5,6%).

Se observă o scădere a procentului celor care aleg FCSB, comparativ cu opţiunea Steaua Bucureşti din 2013, corelat cu o creştere în 2024 a procentului celor care declară că nu au o echipă favorită de la 34,5% la 19,1%. O posibilă explicaţie a acestor evoluţii ar putea fi legată de sciziunea dintre FCSB şi CSA Steaua Bucureşti”, afirmă Remus Ştefureac, director INSCOP Research.

Reclamă
Recomandări

Cine va câştiga meciul Qarabag - FCSB?



*după apăsarea butonului "Votează" pagina se va reîncărca pentru afișarea rezultatelor

Citește și:
17:48

Un nou scandal uriaş la Rapid! Un jucător ar fi fost exclus din lot, după un conflict la antrenamente

17:25

Răzvan Lucescu a făcut show la conferinţa de presă: „Mă simt ca şi cum aş fi la închisoare”

16:58

Joyskim Dawa, mesaj războinic înainte de Qarabag – FCSB: „Nu este un vis, este un obiectiv!”

16:54

VideoAntenaSport Update! Cele mai tari ştiri ale zilei de 22 ianuarie

16:51

„De ce dă patronul mereu primul 11?” Întrebarea care l-a lăsat mască pe Elias Charalambous, înainte de Qarabag – FCSB! Ce răspuns a oferit

16:33

Andrea Compagno a semnat cu un club de Liga Campionilor Asiei. Salariul uriaş pe care îl va încasa fostul atacant de la FCSB

1 Un alt milionar român a devenit patron în Serie A! E oficial: „Suntem încântați să anunțăm achiziția”s 2 Recordul istoric stabilit de Novak Djokovic după calificarea în turul 3 de la Australian Open 2025. Victorie şi pentru Carlos Alcarazs 3 Ionuţ Nedelcearu, dorit de Dinamo! Andrei Nicolescu a confirmat interesul: „O oportunitate pentru noi!”s 4 EXCLUSIVVlad Chiricheş a plecat din cantonamentul FCSB. De când nu s-a mai antrenat fundaşul lui Elias Charalambouss 5 Dorinel Munteanu, dezvăluiri despre revenirea în Liga 1. Oferta pe care nu ar putea să o refuze: „Asta este principala condiție”s 6 Plecare de ultimă oră de la Universitatea Craiova. Anunţul făcut de oltenis

Cum își atrag zodiile sufletul pereche, potrivit astrelor. Care este arma lor secretă în iubire

4 zodii au o personalitate magnetică. Află dacă te numeri printre ele

Citește și