Închide meniul

Mircea Rednic, dispus să cumpere Dinamo: “M-am întâlnit cu Dorin Şerdean. Dacă primeşte banii, renunţă la acţiuni”

Viviana Moraru Publicat: 29 iunie 2022, 9:59 / Actualizat: 29 iunie 2022, 12:02

Mircea Rednic, dispus să cumpere Dinamo: M-am întâlnit cu Dorin Şerdean. Dacă primeşte banii, renunţă la acţiuni

Mircea Rednic, în timpul unui meci / Hepta

Mircea Rednic vrea să cumpere Dinamo, după ce clubul a retrogradat în liga secundă la finele sezonului trecut. Fostul antrenor al “câinilor” declară că a purtat negocieri cu Dorin Şerdean, acţionarul majoritar al roş-albilor.

ARTICOLUL CONTINUĂ DUPĂ RECLAMĂ

Dinamo a suferit o ruşine istorică, retrogradând în liga secundă pentru prima dată în istoria de 74 de ani. Deşi situaţia de la echipă este un dificilă, Mircea Rednic, fostul antrenor din “Groapă”, pare dispus să o redreseze.

Mircea Rednic, dispus să cumpere Dinamo

Mircea Rednic a dezvăluit suma pe care o cere Dorin Şerdean în schimbul acţionilor pe care le deţine la Dinamo. Totodată, “Puriul” este nemulţumit de conducerea clubului, şi mărturiseşte că datoriile grupării din Ştefan cel Mare se ridică la 7 milioane de euro.

“Sâmbătă m-am întâlnit, la Cluj, cu Șerdean, să văd care e situația, să văd ce acte are. Omul a fost clar, vrea să-și recupereze banii pe care i-a dat lui Cortacero. A dat 500.000 de euro pe acțiuni. Dacă primește banii, renunță la acțiuni. Problema e că după ce preiei acțiunile astea, sunt datorii mari. Bineînțeles că știu ce datorii sunt, peste 7 milioane de euro!

Acum, ce să fac? Să plătesc eu restanțele? Să-i dau lui Zăvăleanu bani, care n-a adus niciun euro? El are 6%+TVA din tot ce se vinde și tot ce intră la Dinamo! Tu ce faci, bă, de când ai venit?!”, a declarat Mircea Rednic, conform digisport.ro.

Reclamă
Reclamă

Mircea Rednic a dat de pământ cu şefii lui Dinamo

Dinamo a retrogradat pentru prima dată în istoria de 74 de ani a clubului. „Puriul” a stat şi el pe banca echipei din Ştefan cel Mare în ultimul sezon şi vine cu acuzaţii dure la adresa conducerii.

”Au adus 14 jucători și au prins ultimul loc de baraj. Nici nu mai aveau nevoie să-i aducă, că tot acolo terminau. Dacă DDB nu-și dădea acordul, atunci nu puteam să fiu dat afară. Pe Stoican au putut să-l dea afară și să-l aducă pe Dusan Uhrin.

Nu apar cei care decid de la DDB. Nu apare Anghel, nu apare Tararache. S-au dat bani la semnătură pentru jucători. Datoriile sunt mult mai mari față de momentul în care Răzvan Zăvăleanu a venit la echipă. El spune că nu știa că eu fac amical la Buzău, așa a spus. Programul a fost anuțat cu o săptămână înainte. Eu nu am nicio vină că Mureșan venea la club doar joi.

Reclamă

Rednic a plătit motorina. Nici când eram eu nu am avut apă, dar am rezolvat situația. Sâmbătă m-am întânit cu Șerdean. Omul a fost foarte clar. Vreau să recuperez banii pe care i-am dat lui Cortacero, 500.000 de euro.

Datoriile sunt de peste 7 milioane de euro. Ei au spus că cel vinovat pentru jucătorii spanioli cu salarii mari este Cosmin Contra. Eu cred că s-a vrut ca echipa să retrogradeze și în cele din urmă să falimenteze și să ajungă Liga 4”, a declarat Mircea Rednic, potrivit digisport.ro.

Dinamo a primit licența pentru Liga a 2-a!

FRF a anunțat lista echipelor care au primit licența pentru sezonul următor din Liga a 2-a. Dinamo primise deja licența pentru Liga 1 și, automat, va putea fi înscrisă în liga secundă.

„Au primit Certificatul pentru participarea în competițiile de club Campionatul Național Liga 2, pentru sezonul 2022-2023, următoarele cluburi (participante în Liga 1 și Liga 2 în sezonul 2021-2022):

1. Asociaţia Club Sportiv Municipal Politehnica Iaşi
2. Asociaţia Clubul Sportiv Fotbal Club Braşov – Steagul Renaşte
3. Asociaţia Clubul Sportiv Viitorul Pandurii Târgu Jiu
4. Asociaţia Fotbal Club Unirea Constanţa
5. Asociaţia Futball Klub Csikszereda Miercurea Ciuc
6. Club Sportiv Comunal 1599 Şelimbăr
7. Clubul Sportiv al Armatei – Steaua
8. Fotbal Club Metaloglobus București SA
9. Fotbal Club Unirea Dej
10. Societatea Comercială Fotbal Club Ripensia Timişoara SA
11. Societatea Sportivă Universitară Politehnica Timişoara

Următoarele cluburi au obținut Licența de Liga 1 și, implicit, Certificatul pentru participarea în Liga 2, 2022-2023:

1. Asociaţia Fotbal Club Unirea 04 Slobozia
2. Asociaţia Sportivă Fotbal Club Buzău
3. Clubul Sportiv Concordia Chiajna
4. SC Dinamo 1948 SA”, a anunțat FRF, pe site-ul oficial.

Înapoi la Homepage
Reclamă

Este Istvan Kovacs cel mai bun arbitru român din istorie?
Loading ... Loading ...
Citește și:
Reclamă
22:48

Metaloglobus – Poli Iași 1-0. Echipa lui Ianis Zicu a promovat în Liga 1. Dezastru pentru moldoveni

22:15

Max Verstappen riscă să fie suspendat după ciocnirea cu George Russell, din Marele Premiu al Spaniei

21:50

Ambulanţa a intrat pe teren în Metaloglobus – Poli Iaşi! Rareş Ispas s-a accidentat grav

21:40

Răzvan Burleanu, sfaturi pentru Ianis Hagi! Tricolorul, prezent la Mogoşoaia: “Ne dorim să-şi revină”

21:16

VideoKyle Walker, surprins de rezultatul finalei UEFA Champions League: “Mă aşteptam să fie echilibrat”

21:12

Andrei Rațiu a dat verdictul! Cel mai tare adversar din La Liga pentru tricolor: “Au fost meciuri mai grele”

1 VIDEOOscar Piastri a câştigat calificările Marelui Premiu al Spaniei! Podiumul, completat de Norris şi Verstappen 2 FotoLuis Enrique, omagiu emoţionant pentru fiica lui decedată după ce a câştigat Liga Campionilor cu PSG! 3 FotoReacţia iubitei lui Istvan Kovacs după ce arbitrul român a condus de la centru finala Ligii Campionilor! 4 Costel Gâlcă s-a înţeles cu Dan Şucu şi urmează să o preia pe Rapid. Îl va înlocui pe Marius Şumudică în Giuleşti 5 Mesajul FRF pentru Istvan Kovacs! Au reacţionat imediat după finala PSG-Inter+Gestul arbitrului din finalul meciului 6 Charles Leclerc, replică pentru Max Verstappen! Olandezul a vrut penalizarea pilotului de la Ferrari
Citește și