Chivu a trecut peste înfrângerea cu AC Milan și vrea să dea lovitura în UCL: „Suntem încă în cursă”
Campioana Italiei, Inter Milano, trece prin primul moment delicat al sezonului: a pierdut în campionat pentru prima dată, 1-3 în deplasare cu AC Milan.
Pentru echipa lui Cristi Chivu, oportunitatea unei revanșe față de suporteri vine imediat: joacă în această seară în UEFA Champions League pe terenul celor de la Feyenoord. Vezi aici programul serii din competiție.
Ce a spus Chivu înaintea meciului cu Feyenoord
Chivu a vorbit în conferința de presă de dinaintea meciului atât despre reacția echipei după înfrângerea din campionat, precum și de revenirea pe un stadion unde a evoluat de multe ori ca fotbalist.
„Cred în muncă, în această echipă și în ceea ce a făcut până acum. Sunt încrezător în ceea ce va face, pentru că sunt mari campioni și au demonstrat-o. Au impus un anumit standard pentru ceea ce reprezintă clubul nostru și ceea ce încercăm să construim. Există și momente negative, greșeli din care trebuie să învățăm, pe care trebuie să le acceptăm și să le analizăm, încercând să le corectăm pentru a merge mai departe cu încredere.
(Cea mai frumoasă amintire de pe stadion) Când am câștigat Cupa Olandei. Știu ce înseamnă acest stadion pentru această echipă și câtă pasiune au suporterii lor. Știu ce atmosferă creează. Știu că nu va fi ușor, va fi o atmosferă ostilă, dar tocmai de aceea ne place să jucăm în Champions League. Un moment anume din confruntările dintre Feyenoord și Ajax? Îmi amintesc multe, dar meciul va fi Feyenoord – Inter. Încerc să rămân concentrat asupra acestui lucru.
Am spus întotdeauna că în Champions League trebuie să luăm fiecare meci în parte. Același lucru este valabil și în campionat, dar este evident că, dacă vrem să facem calcule pentru a ajunge între primele opt, vorbim despre aproximativ 16 puncte. Suntem încă în cursă. Mâine (Astăzi) nu va fi simplu, dar suntem conștienți de ceea ce vrem să facem. Vom face un meci foarte bun.
A trebuit să gestionăm câteva situații dificile și imprevizibile. Ne-am aflat într-o situație în care aveam nevoie de soluții. Am recuperat câțiva jucători, Provedel și Pavard au revenit și nu am mai avut alte probleme în aceste zile” a spus Cristi Chivu în conferința de presă de dinaintea partidei.