Închide meniul

Endrick a intrat în istoria lui Real Madrid! Carlo Ancelotti l-a ajutat să-l depăşească pe Raul

Viviana Moraru Publicat: 2 octombrie 2024, 22:29

Comentarii
Endrick a intrat în istoria lui Real Madrid! Carlo Ancelotti l-a ajutat să-l depăşească pe Raul

Endrick, în timpul unui meci la Real Madrid/ Profimedia

Endrick a intrat în istoria lui Real Madrid, în meciul cu Lille, din etapa a doua din Champions League. Starul brazilian a fost “ajutat” de Carlo Ancelotti să depăşească performanţa lui Raul.

ARTICOLUL CONTINUĂ DUPĂ RECLAMĂ

Endrick este titular în duelul de pe terenul lui Lille. Starul brazilian a profitat de accidentarea lui Kylian Mbappe, care este doar rezervă la Real Madrid.

Endrick a intrat în istoria lui Real Madrid

La vârsta de 18 ani şi 73 de zile, Endrick a devenit cel mai tânăr jucător care a fost titularizat la Real Madrid, într-un meci din Champions League, conform specialiştilor de la Opta. La acest capitol, puştiul minune al Braziliei l-a depăşit pe Raul.

În 1995, Raul era titular la Real Madrid într-un meci cu Ajax, din Champions League. Spaniolul avea, la momentul respectiv, vârsta de 18 ani şi 78 de zile, astfel că Endrick este mai tânăr cu doar cinci zile.

Endrick a bifat, totodată, pentru prima dată primul 11 la Real Madrid, de la transferul său din vară. Real Madrid le-a plătit celor de la Palmeiras suma de 47,5 milioane de euro, în schimbul tânărului brazilian.

Reclamă
Reclamă

În campionat, Endrick a fost trimis în teren de Carlo Ancelotti, pe finalul tuturor celor opt etape disputate de “galactici”. Starul brazilian a reuşit să marcheze un gol în meciul cu Valladolid, din a doua etapă a sezonului din Spania.

Totodată, Endrick a bifat 11 minute şi în duelul cu Stuttgart, din prima etapă din Champions League. Atacantul brazilian a marcat un gol şi de asemenea a intrat în istoria “galacticilor”. Acesta a devenit cel mai tânăr marcator pentru Real Madrid, în competiţia europeană, depăşindu-l tot pe Raul.

Real Madrid nu a pierdut niciun meci, în acest sezon. Trupa lui Carlo Ancelotti a înregistrat cinci victorii şi trei remize, în La Liga, şi un succes în Champions League.

Reclamă

Echipele de start în Lille – Real Madrid:

LILLE: Chevalier – Tiago Santos, Diakite, Alexsandro, Gudmundsson, Bakker – Bouaddi, Andre, Cabella – Zhegrova, David
Rezerve: Mannone, Caillard, Mandi, Sahraoui, Meunier, Fernandez-Pardo, Bayo, Cossier, Toure, Baret, Lachaab
Antrenor: Bruno Genesio

REAL MADRID: Lunin – Carvajal (cpt.), Militao, Rudiger, F. Mendy – Tchouameni – Valverde, Camavinga – Bellingham – Endrick, Vinicius
Rezerve: F. Gonzalez, Mestre, Mbappe, Modric, Rodrygo, Guler, Vazquez, Vallejo, F. Garcia, Ramon
Antrenor: Carlo Ancelotti

Kylian Mbappe, rezervă la Real Madrid în meciul cu Lille

Carlo Ancelotti a luat o decizie surprinzătoare în privinţa lui Kylian Mbappe. Starul francez face parte din lotul lui Real Madrid, pentru confruntarea cu Lille.

Chiar dacă în urma accidentării suferite în urmă cu o săptămână, în timpul meciului cu Alaves, se vorbea în Spania despre o absenţă a francezului de aproximativ trei săptămâni, acesta a făcut deplasarea în Franţa.

Căpitanul echipei Franţei, despre care se zvonea că va fi indisponibil cel puţin trei săptămâni, apare în lista oficială comunicată de clubul madrilen.

Mbappe, care a ratat duminică derby-ul Madrid-ului împotriva lui Atletico (1-1), nu s-a mai antrenat cu lotul după accidentarea de la la finalul meciului cu Alaves (3-2) de marţea trecută.

Înapoi la Homepage
Reclamă

Este George Puşcaş soluţia cea mai bună pentru atacul lui Dinamo?
Loading ... Loading ...
Citește și:
10:05
Fostul antrenor al lui George Puşcaş, verdict despre transferul la Dinamo: “Nu îi va fi deloc uşor”
10:01
Naţionala feminină de hochei a SUA a refuzat invitaţia lui Donald Trump! Comentariul preşedintelui despre campioanele olimpice
9:54
VideoJurnal Antena Sport | Băieţii de la bob au fost primiţi acasă cu flori şi aplauze, după JO de iarnă
9:50
Elias Charalambous a recunoscut după FCSB – Metaloglobus 4-1: “Greşeala îmi aparţine”
9:32
Marius Şumudică a răbufnit la adresa arbitrajului după un nou eşec: “Există îndoieli”
8:48
Fost campion al României, replică sexistă la Iuliana Demetrescu: “Înapoi în bucătărie”
1 “E idiot?” Gigi Becali a răbufnit după FCSB – Metaloglobus 4-1: “E război” 2 Gigi Becali a dat verdictul după debutul lui Ofri Arad! Ce jucător a fost remarcat de patronul FCSB 3 Darius Olaru a plecat cu duba de la stadion, nu cu autocarul echipei! Care este motivul 4 Kennedy Boateng pleacă de la Dinamo! Stoperul și-a găsit deja echipă și va încasa peste 50.000 de euro pe lună 5 Dinamo mai pierde un jucător important în vară, în afară de Kennedy Boateng! 6 Fanii lui Dinamo vor ca echipa “s-o lase mai moale cu FC Argeş”. Reacţia oficială a clubului
Citește și