Cornel Dinu a făcut o analiză a meciului România – Polonia 2-1, din Liga Naţiunilor, transmis pe Antena 1 şi în AntenaPLAY. Procurorul crede că lui Gică Hagi i-a ieşit bine echipa de start, din care totuşi nu ar fi trebuit să lipsească Daniel Bîrligea.

ARTICOLUL CONTINUĂ DUPĂ RECLAMĂ

Intrarea atacantului de la Frosinone a făcut ca jocul ofensiv al României să conteze. Au urmat cele două goluri ale tricolorilor. La al doilea, Bîrligea a reuşit un assist perfect.

Cornel Dinu, mesaj direct pentru Gică Hagi după România – Polonia 2-1

„Cred că s-au clarificat niște lucruri care trebuiau să existe încă de la începutul acestei campanii, în ceea ce privește maniera de a concepe și de a așeza echipa națională în teren. În sensul că, deși în partida respectivă s-au întâlnit cele mai modeste echipe ale grupei, vorbim despre două echipe care au căzut destul de mult în eșichierul european ca valoare.

Practic, am asistat la 70 de minute de fotbal-flipper, cu foarte multe întreruperi de joc, foarte multe obstrucționări. Jocul s-a deschis în momentul în care în atacul nostru a intrat un vârf de meserie, Bîrligea, care a stat la baza celor două goluri pe care noi le-am marcat. La primul gol, Bîrligea a recuperat, iar la al doilea l-a servit pe Man

Câștigul este această manieră de așezare a echipei, care trebuia gândită de la început. Trebuie să jucăm cu patru apărători și nu cu improvizații, cu Coubiș un fel de fundaș lateral dreapta, cum s-a jucat până acum. Bineînțeles, cu o formulă de joc în care să avem un vârf de atac de meserie.

Și Coman, și Man, atât timp cât au jucat, nu s-au dovedit a fi vârfuri de atac de careu. Intrarea lui Bîrligea a fost benefică. Trebuie să jucăm la echipa națională cu oameni care confirmă la echipele de club. Coman și Man sunt mai degrabă jucători laterali.”, a spus Dinu, citat de fanatik.ro.

România a învins, sâmbătă seară, pe Arena Naţională, selecţionata Poloniei, scor 2-1, în etapa a cincea a grupei B4 a Ligii Naţiunilor. Tricolorii şi-au luat astfel revanşa după înfrângerea cu 6-0 de la Varşovia, din octombrie. Sunt primele puncte obţinute de România în grupă şi primele pentru Gheorghe Hagi în noul mandat de selecţioner.