Probleme între Luis Enrique şi PSG! Ajuns în această vară pe Parc des Princes, antrenorul spaniol nu are parte de o vară liniştită. Cazul lui Mbappe îi dă mari bătăi lui Enrique, cel care mai poate primi o lovitură.
Presa din Franţa a anunţat că Luis Campos, consilierul parizienilor, este pe picior de plecare, lucru care poate duce la o desprăţire de Enrique, la doar câteva săptămâni de la instalarea sa ca principal la campioana din Ligue 1.
Probleme între Luis Enrique şi PSG! Spaniolul ia în considerare o despărţire de clubul parizian
Spaniolii de la marca.com anunţă că Luis Enrique ia în calcul o despărţire de PSG la doar câteva săptămâni de la sosirea pe Parc des Princes. Antrenorul de 53 de ani nu are parte de o vară liniştită, iar proiectul său de la Paris riscă să nu prindă contur.
După cazul Mbappe, Enrique poate primi o nouă lovitură. Francezii de la Le Parisien au anunţat că Luis Campos, consilierul lui PSG, omul care l-a adus pe Luis Enrique la Paris şi arhitectul proiectului în era post-Messi, este aproape de o despărţire de campioana din Ligue 1. Această veste nu i-a picat deloc bine lui Enrique şi ia în considerare o despărţire prematură de PSG.
Sursa mai sus menţionată anunţă că Rafel Pol, secundul lui Enrique, se gândeşte să nu continue la PSG din cauza unor probleme personale. Toate aceste lucruri, plus cazul lui Mbappe, pot duce la o surpriză în ceea ce priveşte echipa de pe Parc des Princes.
Luis Enrique îşi doreşte să îl aibă la dispoziţie pe atacantul francez de 24 de ani, dar conducerea parizienilor nu este dispusă să cedeze. După ce a refuzat prelungirea contractului, Mbappe a fost anunţat că trebuie să fie vândut în această vară, altfel nu va evolua în acest sezon pentru PSG. O astfel de decizie ar fi o adevărată lovitură pentru Luis Enrique şi pentru proiectul său de la PSG.
În ceea ce îl priveşte pe Luis Campos, acesta nu este la primul moment în care a fost aproape de despărţirea de PSG, după ce s-a pus problema de acest lucru şi la finalul sezonului trecut. Mai mult, conducerea parizienilor consideră că Luis Campos este unul dintre responsabili în ceea ce îl priveşte pe Mbappe.
Dan Petrescu a răbufnit după ce nu a primit penalty în amicalul cu PSG. „Bursucul” l-a lăudat totuși pe Neymar
Dan Petrescu a răbufnit, după ce nu a primit penalty în amicalul cu PSG. Echipa pregătită de tehnicianul român, Jeonbuk, a disputat un amical de gală cu PSG, campioana Franței, iar la finalul meciului tehnicianul a fost nemulțumit de arbitraj. Partida a avut loc cu ocazia unui tur al Asiei pe care cei de la PSG l-au organizat. Parizienii s-au impus în fața formației pregătite de Dan Petrescu cu scorul de 3-0, grație reușitelor lui Neymar (min 40 și 83) și lui Asensio (min 88).