Mircea Lucescu a spus că şi-ar dori ca Marco Rossi să ajungă într-o zi selecţionerul României. Italianul de pe banca Ungariei a mai primit o ofertă din România.
Declaraţia lui Marco Rossi cu privire la posibilitatea de a ajunge la naţionala României l-a enervat la culme pe Anghel Iordănescu. “E cea mai mare prostie pe care o putea spune Mircea Lucescu“, a fost atacul fără precedent al lui Anghel Iordănescu. “Sunt mulţi care nu au ce face şi comentează ce spun alţii“, a fost replica dură a lui Lucescu.
Marco Rossi a fost ofertat de Ioan Ovidiu Sabău
Ioan Ovidiu Sabău a vorbit şi el despre Marco Rossi. Mai mult, fostul internaţional român l-a ofertat în trecut şi el pe italian să vină antrenor în Liga 2, la U Cluj.
“Am fost colegi de cameră la Brescia. M-a luat cu el în cameră să mă ajute. Lucescu ne-a pus în camere cu italieni, să nu stăm românii împreuna, ca să învăţăm limba. Şi am ajuns să ne vizităm şi cu familiile, am făcut şi o vacanţă împreună, sotiile se intelegeau, caracterele noastre se potriveau. Am rămas în relaţii foarte bune.
Când era în Slovacia l-am sunat şi chiar i-am făcut o ofertă să vină în România, la U Cluj. Şi mi-a spus: ‘Acum sunt în discuţii să preiau naţionala Ungariei, poate cu altă ocazie.’ Apoi am tot ţinut legătura. A preluat naţionala şi am mai vorbit“, a spus Ioan Ovidiu Sabău pentru Prosport.
Marco Rossi a devenit vedetă la Euro 2020
Marco Rossi a reuşit să o încurce pe campioana mondială, Franţa. Ungaria a smuls o remiză, 1-1, în grupa de la Euro 2020.
Rossi a intrat imediat în atenţia fanilor. „Lucescu și Bielsa au fost mentorii mei, ei m-au inspirat și influențat”, declara recent, în Kicker, italianul de 56 de ani, care l-a avut antrenor pe Il Luce la Brescia, în anii ’90.
„E un fost jucător de-al meu. Un băiat foarte inteligent, cu care eu am avut o relaţie specială. Sper într-o zi să-l văd antrenor la echipa naţională a României, pentru că e foarte bine pregătit şi foarte serios, ar merita să preia şi o altă naţională„, a spus Mircea Lucescu, la plecarea de la Arena Naţională, după Ucraina – Austria 0-1.
- Marco Rossi, ofertat de Ioan Ovidiu Sabău
- Italianul a ales să devină selecţionerul Ungariei
- Anglia - Argentina e miercuri, de la 22:00, pe Antena 1 și AntenaPLAY
- Finala Campionatului Mondial 2026 e duminică, de la ora 22:00, live pe Antena 1 şi AntenaPLAY
- Așa ceva nu s-a mai întâmplat niciodată într-o semifinală de Mondial! Ce a reușit un jucător din echipa lui De la Fuente
- Panică totală pentru spanioli: Lamine Yamal, dureri mari după meciul cu Franța! Ce spune De la Fuente
- Veste bună pentru suporterii lui Dinamo: ce decizie a luat George Pușcaș
- Tuchel a răbufnit după ce presa a scris despre conflictul cu Bellingham: „La ce te aștepți?! Normal că primești reacția asta!”
- “Un minut de reculegere pentru Franţa care a murit!” Fanii Argentinei nu au mai ţinut cont de nimic


































