”Va fi un meci destul de echilibrat. Va fi un meci în care va trebui să ne ridicăm la nivelul de determinare al adversarilor”, a declarat selecționerul.
Mirel Rădoi: ”Putem termina pe doi în grupă”
Mirel Rădoi a vorbit despre dorința naționalei de a face o partidă cât mai bună și de a câștiga pentru a putea termina pe locul doi în cazul unei victorii a Austriei cu echipa alternativă a Norvegiei.
”Ne gândim la importanţa meciului şi ne gândim că putem termina pe locul 2 în grupă, dacă Austria va câştiga. Ne gândim şi la calificările pentru Cupa Mondială. Depindem şi de alte rezultate, nu suntem numai la mâna noastră.
În momentul de faţă, cred că acolo se va ajunge. Dacă acele puncte (n.r. punctele din meciul anulat cu Norvegia) nu ni se vor da şi vom pierde cu Irlanda, am termina pe ultimul loc. Nu ne dorim să ajungem în această situaţie”, a punctat antrenorul echipei naționale.
Mirel Rădoi: ”Am pierdut 2 puncte nemeritat în tur”
Rădoi a vorbit și despre meciul din tur și egalul norocos scos de Irlanda de Nord în deplasare cu ”tricolorii”. Totuși, selecționerul a recunoscut că irlandezii pot avea avantajul de această dată deoarece partida se va juca cu suporteri, iar ai noștri nu știu încă ce decizie va lua forul UEFA după anularea meciului cu Norvegia.
”Ar fi fost bine să ştim, dar meciul de mâine seară va fi ca o finală pentru noi. Am pierdut 2 puncte nemeritat în tur şi ne dorim revanşa. Dat fiind faptul că se va juca cu 1000 de fani în tribună, sunt sigur că Irlanda de Nord va dori să câştige ultimul meci de acasă”, a concluzionat Mirel Rădoi.
- Irlanda de Nord - România, miercuri, 21:45, LiveText pe AS.ro
- România poate termina pe locul doi în grupă
- Marele Premiu al Azerbaidjanului e live în AntenaPLAY, în perioada 24-26 septembrie
- Campionatele Europene de Box sunt live în AntenaPLAY (17-26 septembrie)
- Alexandru Măţan, primul gol pentru St. Louis City! Calificare în finala US Open Cup, după ce a fost cel mai bun de pe teren
- Kylian Mbappe a rupt tăcerea după gestul care a scandalizat Spania: „Înainte de a fi jucător, sunt om”
- Gigi Becali, declaraţie de război înainte de Universitatea Craiova – FCSB: „Îi paradesc ca pe ăia de la Dinamo”
- Barcelona lui Hansi Flick, peste extratereştrii lui Pep Guardiola! Performanţa uriaşă realizată de catalani
- Antrenorul lui Celta Vigo a dat verdictul, după eroarea lui Ionuţ Radu din Omonia Nicosia – Celta Vigo 1-0: „Este rar”

































