„Ni s-au deschis ochii”. Observaţia interesantă făcută de Xabi Alonso la Mondialul Cluburilor

Andrei Nicolae Publicat: 26 iunie 2025, 11:47

Comentarii
„Ni s-au deschis ochii. Observaţia interesantă făcută de Xabi Alonso la Mondialul Cluburilor

Xabi Alonso, la o conferinţă de presă / Profimedia

Google News As.roAdaugă-ne ca sursă preferată în Google Google News As.roUrmărește AS.ro pe Discover

Real Madrid se pregăteşte pentru ultimul meci din faza grupelor de la Mondialul Cluburilor, unde va da peste RB Salzburg. Înainte de partida care va avea loc la Phialdeplhia, Xabi Alonso a vorbit despre obiectivul echipei sale înainte de meciul contra austriceilor, dar şi despre un aspect interesant pe care l-a văzut datorită acestei competiţii.

ARTICOLUL CONTINUĂ DUPĂ RECLAMĂ

În primele două meciuri la cârma lui Real Madrid, antrenorul iberic a obţinut o victorie şi o remiză.

Mondialul Cluburilor a deschis ochi, crede Alonso

Tehnicianul de pe Bernabeu e de părere că modul în care s-au desfăşurat anumite meciuri de la Campionatul Mondial al Cluburilor a arătat că echipele din Europa nu sunt invincibile. Spre exemplu, Botafogo a învins-o pe PSG, în timp ce Flamengo a obţinut şi ea o victorie contra lui Chelsea.

Astfel, Xabi Alonso este de părere că s-au deschis ochii celor care erau de părere că formaţiile de pe alte continente nu au nicio şansă în faţa cluburilor europene, pentru că nu investesc la fel de mulţi bani şi au jucători de o valoare mai scăzută.

Fotbalul european ne ajută să vedem nivelul competiţiilor din afară. E important să te adaptezi, dar vezi (n.r. la Mondialul Cluburilor) echipe pe care nu le vezi mereu şi care sunt foarte bune. River joacă foarte bine, echipele din Brazilia la fel.

Reclamă
Reclamă

Înainte de start, am zis că totul va merge într-o singură direcţie pentru echipele europene, dar acum ni s-au deschis ochii„, a spus antrenorul spaniol, potrivit marca.com.

De asemenea, Xabi a vorbit şi despre elevii săi şi despre cât de repede au reuşit să se adapteze la ceea ce îşi doreşte el de la joc. În plus, fostul mijlocaş a oferit detalii legate de abordarea partidei de joi spre vineri noapte.

Avem două obiective. Primul este să câştigăm şi să terminăm pe primul loc în grupă. Al doilea este să o facem în 11 oameni, după ce am făcut-o bine în 10. Nu e o idee bună să ne gândim la a nu câştiga.

Reclamă

Nu e un mesaj bun, sentimentele sunt foarte importante şi trebuie să ne concentrăm să câştigăm. Sunt jucători de top şi preiau nişte concpete rapid. Suntem aici de 10 zile şi văd cum ideile sunt în sângele lor„, a mai spus antrenorul Realului.

Kylian Mbappe e OUT şi pentru Real Madrid – Salzburg

Plasat iniţial la izolare în camera sa de hotel, el a trebuit chiar să fie spitalizat pentru o noapte înainte de a fi externat rapid. Deşi se simte mai bine şi a reluat antrenamentelei, Xabi Alonso nu îşi asumă niciun risc cu căpitanul Franţei (90 de selecţii, 50 de goluri).

„Mi-a făcut plăcere să-l văd astăzi la antrenament, dar a fost prima dată pe teren şi nu este încă pregătit să joace la nivelul competitiv de care vom avea nevoie joi. Dacă ajungem în optimi, el va fi disponibil, dar în acest moment este încă în curs de recuperare”, a declarat antrenorul spaniol.

Aflată în prezent pe primul loc în Grupa H, Real Madrid se va califica chiar de pe primul loc dacă îi va învinge pe austrieci. În runda următoare, „Los Merengues” ar putea întâlni un adversar foarte dificil, deoarece ar putea înfrunta fie Manchester City, fie Juventus.

Înapoi la Homepage
Comentarii


Reclamă

Va trece FCSB de Auda după 2-3 în tur?
Loading ... Loading ...
Citește și:
8:22

Gigi Becali îl apără pe Daniel Bîrligea după imaginile controversate de la finalul meciului cu Auda: „Lăsați băiatul”

23:48 26 iul.

Dennis Politic nu ştia nici el de cât timp nu a mai marcat! Un coleg de la FCSB a presimţit că el va înscrie: „Aşa este”

23:40 26 iul.

VIDEO | Ce a făcut galeria FCSB-ului după victoria cu Csikszereda

23:33 26 iul.

Anderson Ceara a răbufnit la adresa lui Mihai Stoica: „A spus că nu am ligament, niște tâmpenii. Nu mă respectă”

23:22 26 iul.

Gigi Becali a anunţat un nou transfer la FCSB: „100%”! Ce a spus despre Denis Drăguş

23:16 26 iul.

Marius Baciu, anunţ decisiv despre Ștefan Târnovanu: „Imediat se vede greșeala”

1 Halucinant: ce a spus Gigi Becali după ce Dennis Politic a fost decisiv în Csikszereda – FCSB 0-2 2 Andrei Cordea a depus memoriu la FRF. „Asta este între mine și club” 3 Primul jucător care e OUT de la Universitatea Craiova, după umilința cu Dinamo. Decizia luată de conducerea oltenilor 4 Gigi Becali, gest radical în căsnicie! Decizia este la soţia lui, Luminiţa: „Eu nu vreau să-mi pierd mântuirea. Vreau pace!” 5 Doliu în fotbal. Un fost internaţional a murit la 38 de ani, într-un accident rutier! 6 Surprize uriașe în echipa de start a FCSB-ului, pentru meciul cu Csikszereda. Decizia luată în cazul lui Târnovanu
Citește și