Nicolo Napoli e la un pas de a semna cu o echipă din Serie C, din Italia. Antrenorul „de rezervă” al lui Adrian Mititelu e dorit de AC Renate, trupă din liga a treia italiană.
După ce a antrenat-o de 9 ori pe Universitatea Craiova, Napoli e pregătit de o experienţă în ţara natală, asta chiar dacă a fost pe lista lui Dinamo şi Botoşani, în ultima perioadă.
Nicolo Napoli, la un pas de a semna cu o echipă din Serie C
”Sunt mai multe variante pe biroul conducerii lui Renate. dar profilul care i se pare cel mai potrivit presedintelui clubului este cel al lui Nicolò Napoli, fost antrenor al Craiovei, acum dornic de o nouă experiență în Italia”, au scris cei de la calcionow.it.
În afară de cele nouă mandate de la Craiova, Napoli a mai trecut pe la Astra Giurgiu, Poli Iaşi, în două rânduri, Turnu Severin şi FC Braşov.
Schimb fabulos de replici între Nicolo Napoli şi Adrian Mititelu
A avut loc un schimb fabulos de replici între Nicolo Napoli şi Adrian Mititelu. Antrenorul italian i-a comentat pe reţelele sociale patronului de la FCU Craiova. Dialogul a fost unul memorabil, cu două luni în urmă.
„A fost o dată în Craiova…„, a scris Adrian Mititelu într-o postare de pe Facebook în care a postat rezumatul video a meciului Craiova – CFR Cluj, scor 4-1, din 2009.
Nicolo Napoli a fost unul dintre cei care i-au comentat imediat: „Cu mine antrenor”. Reacţia patronului de la FCU Craiova nu s-a lăsat mult aşteptată. „Atunci chiar erai antrenor, tânăr, entuziast, cu chef de muncă„, a transmis Mititelu.
„Eu sunt mereu cu chef de muncă! Când padrone nu se bagă în echipă”, l-a „taxat” antrenorul italian care a stat în 9 mandate pe banca oltenilor.
În cele din urmă, cei doi s-au oprit şi nu au continuat discuţia. „Baftă în continuare„, i-a transmis Nicolo Napoli. „Şi ţie, Nicolo„, i-a răspuns Mititelu.
- Nicolo Napoli a avut 9 mandate la FC U Craiova
- Napoli poate ajunge în Serie C
- Inter - Betis se va disputa sâmbătă, de la ora 20:30, live în AntenaPLAY
- Europe Smash - Sweden 2026 e live în AntenaPLAY în perioada 8-18 august
- Ionuţ Radu nu va juca în prima etapă din noul sezon din Spania. Motivul pentru care meciul a fost amânat
- Adrian Mutu, acord total cu CFR Cluj. Neluţu Varga a găsit antrenor, după refuzul lui Marius Şumudică
- Neluţu Varga s-a dezlănţuit la adresa fostului antrenor de la CFR Cluj: „Un papagal”. Are susţinerea jucătorilor
- „Ce a adus Pancu la Rapid?” Olimpiu Moruţan a dat cărţile pe faţă, înaintea derby-ului cu Dinamo
- Gigi Becali a vorbit cu Arnold Garita! Ultimele detalii despre noul transfer de la FCSB
































