Arsenal nu a făcut până acum vreun transfer în perioada de mercato, însă are jucători spre care se orientează. „Tunarii” l-au vrut pe Nico Williams, care şi-a dat acordul pentru a semna cu Barcelona, astfel că acum şi-au trecut pe lista lor un alt jucător de bandă.

ARTICOLUL CONTINUĂ DUPĂ RECLAMĂ

Echipa lui Mikel Arteta ia în considerare să aducă un fotbalist de la una dintre cele mai mari rivale ale sale.

Arsenal l-a pus pe Noni Madueke pe lista ei de transferuri

Clubul din nordul Londrei este deschisă să îl aducă pe Emirates pe fotbalistul lui Chelsea, despre care se spune că va ieşi din planurile lui Enzo Maresca, potrivit dailymail.co.uk. „Aristocraţii” au început deja campania de transferuri, primul jucător adus fiind Liam Delap (de la Leeds United), însă mutările vor continua pe Stamford Bridge.

De aceea, jurnaliştii din Anglia consideră că Madueke nu va mai fi o piesă de bază pentru Chelsea, deşi sezonul trecut a adunat 41 de meciuri în tricoul echipei. De cealalată parte, Arsenal este nevoită să se reorienteze către un alt jucător de bandă, după ce Nico Williams, una din „ţintele” ei, a acceptat recent să semneze cu Barcelona.

Madueke a evoluat sezonul trecut mai mult în banda dreaptă, acolo unde la Arsenal joacă deja Saka, însă a avut câteva meciuri unde a fost folosit de Maresca şi în stânga, unde „tunarii” ar avea mai degrabă nevoie.

Start infernal de sezon pentru Arsenal în Premier League

Printre cele mai ghinioniste echipe în ceea ce priveşte startul de sezon va fi Arsenal. “Tunarii” au parte de un meci tare cu Manchester United în prima etapă pe Old Trafford. Deşi echipa lui Amorim a avut parte de o clasare înjositoare în sezonul recent încheiat, aceasta a demonstrat că o poate încurca pe Arsenal. În cele trei partide disputate în stagiunea trecută, două în campionat şi una în cupă, londonezii au obţinut o singură victorie.

Arsenal continuă startul dificil în etapa a treia, când dă peste Liverpool pe Anfield, după care vine acasă pentru a juca împotriva lui Nottingham Forest. Urmează ulterior un alt meci pe Emirates în faţa lui Manchester City, iar în etapa a şasea va da peste o altă echipă calificată în grupele UCL, Newcastle.