David Beckham, mesaj pentru Cristiano Ronaldo: ”E incredibil! Sper să mai rămână doi ani la Manchester United!”

Dragoș Vasile Publicat: 9 mai 2022, 13:34

Comentarii
David Beckham, mesaj pentru Cristiano Ronaldo: ”E incredibil! Sper să mai rămână doi ani la Manchester United!”

David Beckham, în timpul cursei de Formula 1 de la Miami / Profimedia

Google News As.roAdaugă-ne ca sursă preferată în Google

David Beckham, legenda lui Manchester United, a vorbit despre viitorul lui Cristiano Ronaldo pe Old Trafford. Fostul mare internațional englez speră ca portughezul să rămână la echipa sa de suflet, chiar dacă sezonul acesta a fost unul de coșmar.

ARTICOLUL CONTINUĂ DUPĂ RECLAMĂ

Cristiano Ronaldo a avut un sezon individual foarte bun, reușind să marcheze 24 de goluri în 38 de meciuri. Totuși, atacantul cu 5 Baloane de Aur n-a reușit să își ducă echipa în grupele Champions League. Din contră, “diavolii” vor bifa un record negativ la finalul sezonului: cel mai mic număr de puncte adunat într-un singur sezon din campionatul Angliei, din istoria clubului.

David Beckham, mesaj pentru Cristiano Ronaldo

CR7 mai are un an de contract pe Old Trafford, dar rămâne un mare semn de întrebare în ceea ce privește viitorul său. David Beckham este optimist și speră ca superstarul portughez să rămână în continuare la Manchester United.

”Face ce știe el mai bine: marchează goluri. Să faci ceea ce face el la vârsta lui e incredibil. Cristiano este unul dintre cei mai buni jucători din ultimii 15 ani, împreună cu Messi. Sper să continue la Manchester United pentru un an sau doi. Este foarte important pentru fani!”, a declarat David Beckham, citat de The Mirror.

Cristiano Ronaldo s-a întâlnit cu Sir Alex Ferguson să discute despre viitorul său

Cristiano Ronaldo, out de la Manchester United? Aceasta este întrebarea momentului pe Old Trafford, după eșecul umilitor suferit de “diavoli” pe terenul lui Brighton, scor 0-4.

Reclamă
Reclamă

United a fost învinsă fără drept de apel de “pescăruși” și a ieșit matematic din cursa pentru locurile de UEFA Champions League. Ronaldo a fost surprins râzând ironic în timp ce el și colegii săi erau făcuți praf de Brighton.

Potrivit presei din Anglia, CR7 a avut mai multe întâlniri cu Sir Alex Ferguson, omul care l-a adus prima oară la United în urmă cu aproape 20 de ani. Mirror scrie că cei doi au discutat intens despre viitorul starului portughez la Manchester United. Multe voci din fotbalul britanic consideră că Ronaldo va pleca la vară, principalul motiv fiind ratarea calificării în UEFA Champions League.

În ciuda sezonului dezastruos al trupei lui Ralf Rangnick, Sir Alex Ferguson își dorește ca Cristiano să rămână și în următoarea stagiune, pentru “a-i proteja moștenirea”.

Reclamă

Legendarul manager al “diavolilor” a avut un rol decisiv și vara trecută, când l-a convins pe atacantul lusitan să semneze cu United, în detrimentul lui Manchester City.

Ronaldo, în planurile lui Erik ten Hag

Erik ten Hag va deveni noul manager al lui Manchester United în această vară. Potrivit The Telegraph, tehnicianul olandez își dorește ca Ronaldo să rămână pe Old Trafford.

Chiar dacă este anunțată o revoluție în lotul “diavolilor”, se pare că internaționalul portughez nu se va numără printre jucătorii de care conducerea vrea să scape. Mai mult, jurnaliștii britanici susțin că Ten Hag pregătește un plan ofensiv care îl va avea în prim-plan pe atacantul de 37 de ani.

Noul manager al lui United este conștient că vârsta își va pune amprenta asupra jocului lui Ronaldo, iar din acest motiv nu va ezita să îl schimbe sau să îl lase pe bancă în unele meciuri.

Înapoi la Homepage
Reclamă
Recomandări

Cine va câştiga finala Ligii Campionilor în acest sezon?

Vezi rezultatele

Loading ... Loading ...
Citește și:
17:00

Cine este jucătorul care încasează cel mai mare salariu din Liga 1! FCSB nu a prins podiumul

16:43

Un jucător din Premier League, suspendat după ce „a agățat” o minoră pe Instagram: „Îmi plac fetele mai mici”

16:30

Arsenal forțează transferul fotbalistului de la PSG! Mutarea ar costa 70 de milioane de euro

16:16

Mihai Stoica a găsit antrenorul FCSB-ului: „Nu poate să mă refuze”

16:00

VideoGrand Prix, episodul 45: Antal Putinică şi Cătălin Ghigea au analizat Marele Premiu de la Miami

15:16

Argentina, solicitare către FIFA înaintea Cupei Mondiale! Se cere anularea suspendării unei vedete

1 FotoCel mai crunt destin al unui câştigător al Cupei Campionilor cu Steaua! S-a sinucis, după un şir întreg de drame 2 Vlad Chiricheş, aşteptat să semneze! Echipa unde e dorit fostul jucător al FCSB-ului 3 FRF a amânat startul viitorului sezon de Liga 1! Decizia de urgenţă luată de forul condus de Răzvan Burleanu 4 Făcut KO de Tchouameni, Valverde a plecat din vestiar în scaun cu rotile. Dezvăluie halucinantă făcută de presa din Spania 5 Dramatism total! Andrei Raţiu şi Rayo au “salvat” Spania în minutul 90+4. Performanţa are impact asupra Champions League 6 Mbappe îi enervează din nou pe fanii Realului! Cum a fost surprins astăzi, după bătaia Valverde – Tchouameni
Citește și