Radu Drăguşin se pregăteşte pentru un nou sezon la Tottenham. Fundaşul român continuă recuperarea după accidentarea suferită la începutul acestui an şi sperăsă revină pe teren în câteva săptămâni.
Tottenham a trecut prin schimbări importante vara aceasta. Ange Postecoglou, antrenorul care a cucerit trofeul Europa League, dar care a lăsat echipa pe locul 17, a fost înlocuit cu Thomas Frank. Tot vara aceasta, Heung Min-Son a părăsit echipa.
Radu Drăguşin şi-a schimbat numărul la Tottenham
Începând cu acest sezon, Radu Drăguşin va purta numărul 3 la Tottenham, acelaşi număr cu care joacă şi la echipa naţională. Anunţul a fost făcut în cursul zilei de marţi, chiar de către cei de la Tottenham.
„3 pentru România, acum 3 şi pentru Spurs. E al treilea sezon în nordul Londrei, devin din ce în ce mai puternic în fiecare zi. Hai Spurs”, a spus Radu Drăguşin, pe contul oficial de Instagram al celor de la Tottenham.
Radu Drăgușin, de neclintit după accidentare. Postarea publicată pe rețelele sociale
Radu Drăgușin a jucat ultimul său meci pentru Tottenham pe 30 ianuarie, înainte să sufere o accidentare în partida din Europa League cu Elfsborg. De atunci, fundașul s-a operat și și-a început perioada de recuperare care dureaza deja de aproape jumătate de an, dată fiind și gravitatea accidentării sale.
În pauza competițională, Drăgușin a postat pe rețelele sociale un montaj motivațional cu el protagonist. În videoclipul respectiv apar numeroase intervenții spectaculoase ale lui Drăgușin, intrări prin alunecare, mingi scoase de pe linia porții, toate fiind extrase din partidele lui Tottenham și ale României.
Fundașul englezilor a atașat și un text războinic: “The best is yet to come (n.r. – Tot ce e mai bun de acum urmează)“. Astfel, Drăgușin vrea să arate că va reveni și mai puternic după accidentare.
- Faza care a declanșat scandalul la Arsenal – Chelsea! Cum a scăpat Gabriel fără cartonaș după ce l-a lovit în față pe portar
- Alexander Isak s-a dezlănţuit înaintea meciului cu România! Liverpool, prima victorie sub comanda lui Andoni Iraola
- Liverpool a anunțat oficial un nou transfer, chiar dacă s-a încheiat mercato din vară
- Arsenal l-a vândut pe Gabriel Martinelli pe 70 de milioane de euro. Cu cine a semnat brazilianul
- Deadpool și Wolverine se luptă și la fotbal! Hugh Jackman, aproape să cumpere un club din Anglia

































