Manchester City a intrat într-o nouă eră după plecarea lui Pep Guardiola, iar formația din Premier League l-a prezentat oficial pe Enzo Maresca.

ARTICOLUL CONTINUĂ DUPĂ RECLAMĂ

Fostul antrenor de la Chelsea a semnat un contract valabil pe trei sezoane cu gruparea de pe Etihad Stadium și va avea o misiune dificilă, după realizările uriașe ale lui Pep.

Enzo Maresca a semnat cu Manchester City

După ce a fost în trecut asistentul lui Pep Guardiola, Enzo Maresca a revenit pe Etihad, de această dată în calitate de antrenor principal al celor de la Manchester City.

Tehnicianul trecut pe la Chelsea a semnat un contract pe trei ani cu gruparea din Premier League și a fost prezentat oficial luni de „cetățeni”.

„Este o provocare uriașă din multe puncte de vedere. Mai ales după ultimii 10-15 ani. Ținta este să continuăm să facem tot ce este mai important în fotbal, să încercăm să câștigăm. Să realizăm lucruri importante. Mă întorc înapoi.

Îmi aduc aminte acel sezon, pentru trofeele pe care clubul le-a cucerit, dar și pentru întreaga experiență. Mie și familiei mele ne place mult Manchester ca oraș, ne-am simțit bine în cei doi ani petrecuți aici.

Îmi amintesc atmosfera din arenă, felul cum fanii împing echipa. Nu am niciun dubiu că vor susține echipa și viitorul antrenor. Haide, City”, a spus Enzo Maresca.