Suspendarea lui Bruno Fernandes a fost anulată! Portughezul a văzut cartonaşul roşu în minutul 42 al meciului Manchester United – Tottenham 0-3.
Fernandes a fost eliminat de centralul Chris Kavanagh după o intrare la James Maddison. Manchester United a contestat decizia şi suspendarea de 3 etape şi a avut câştig de cauză.
Suspendarea lui Bruno Fernandes a fost anulată! Federaţia Engleză de Fotbal a decis că portughezul a fost eliminat eronat
”Mijlocașul a fost eliminat pentru un presupus fault în timpul meciului din Premier League împotriva lui Tottenham Hotspur de duminică, 29 septembrie.
Fernandes urma să rateze meciurile noastre mpotriva lui Aston Villa, Brentford și West Ham, dar acum va fi disponibil în urma apelului reușit”, a transmis Manchester United, într-un comunicat postat pe reţelele sociale şi pe site-ul oficial.
Bruno Fernandes va avea, astfel, drept de joc în toate cele 3 partide următoare pe care le vor disputa „Diavolii roşii”. Federaţia Engleză de Fotbal a hotărât că decizia luată de centralul partidei a fost una eronată.
Imediat după anunţul oficial al anulării cartonaşului roşu primit de Bruno Fernandes, au început să curgă reacţiile pe reţelele sociale. „Avem nevoie de VAR pentru VAR” şi „Care e scopul VAR atunci?”, au fost doar câteva dintre reacţiile fanilor.
Manchester United are un început slab de sezon. Formaţia antrenată de Erik ten Hag se află doar pe locul 13 în Premier League, cu 7 puncte obţinute din 6 etape disputate. Manchester United o va întâlni la Bucureşti pe FCSB, în ultima partidă a roş-albaştrilor din grupa principală a Europa League.
Radu Drăguşin a jucat şi el în meciul Manchester United – Tottenham 0-3. Internaţionalul român l-a înlocuit în minutul 81 pe Micky van de Ven. De Ven a fost autorul unui assist fabulos la primul gol al partidei, marcat de Brennan Johnson. Olandezul a luat o acţiune pe cont propriu pe partea stângă şi i-a pasat perfect lui Brennan Johnson, lăsându-l cu poarta goală. Johnson a îndeplinit o simplă formalitate.
- Jucătorul de 70.000.000 de euro a revenit pe teren după aproape 2 ani de absenţă
- E gata! Arsenal face un transfer uriaș! Campioana Angliei dă 87 de milioane de euro pe brazilian
- În sfârșit! Liverpool a decis pe cine să aducă în locul lui Salah! Vine alături de Barcola de la PSG
- Xabi Alonso are o problemă nemaivăzută în fotbal! Câți jucători poate să aibă Chelsea după 2,4 miliarde cheltuite
- Oficial. Chelsea a anunțat venirea unui fost căpitan de la o rivală din Premier League. Lovitură dată de Xabi Alonso
































