Tensiuni la Liverpool, după momentul special pregătit pentru încoronarea Regelui Charles al III-lea! Fanii, gata să boicoteze

Viviana Moraru Publicat: 6 mai 2023, 10:23

Comentarii
Tensiuni la Liverpool, după momentul special pregătit pentru încoronarea Regelui Charles al III-lea! Fanii, gata să boicoteze

Fanii lui Liverpool, în timpul unui meci/ Profimedia

Google News As.roAdaugă-ne ca sursă preferată în Google Google News As.roUrmărește AS.ro pe Discover

Fanii lui Liverpool sunt gata să boicoteze momentul special pregătit de Liverpool, pentru încoronarea regelui Charles al III-lea. „Cormoranii” a anunţat că pe arena Anfield va fi intonat imnul naţional înainte de meciul de cu Brentford, din Premier League.

ARTICOLUL CONTINUĂ DUPĂ RECLAMĂ

Suporterii clubului au huiduit „Abide With Me” şi „God Save the Queen” înainte de finala Cupei Angliei din sezonul trecut.

Fanii lui Liverpool, gata să boicoteze momentul special pregătit de Liverpool, pentru încoronarea regelui Charles al III-lea

Imnul naţional este intonat sâmbătă la meciurile din prima ligă pentru a marca încoronarea regelui Charles al III-lea.

Liverpool a declarat că va fi cântat „ca recunoaştere a cererii Premier League de a marca încoronarea”.

Clubul a adăugat: „Este, bineînţeles, o alegere personală modul în care cei prezenţi sâmbătă pe Anfield marchează această ocazie şi ştim că unii suporteri au păreri puternice în această privinţă”.

Reclamă
Reclamă

Premier League a sfătuit cu insistenţă cluburile din meciurile din acest weekend să marcheze încoronarea într-un fel sau altul şi a sugerat câteva opţiuni, imnul naţional fiind una dintre ele – deşi nu a existat nicio obligaţie în acest sens, anunţă news.ro.

Jurgen Klopp i-a taxat pe fani pentru huiduielile din timpul intonării imnului

Vorbind despre huiduielile la intonarea imnului naţional la finala Cupei Angliei din sezonul trecut de pe Wembley, antrenorul echipei Liverpool, Jurgen Klopp, a declarat că „nu a fost ceva ce mi-a plăcut”.

El a adăugat: „Întotdeauna este cel mai bine să ne punem întrebarea – de ce se întâmplă acest lucru? Nu ar face-o fără un motiv”.

Reclamă

Într-o conferinţă de presă de vineri, Klopp a spus: „Nu este un motiv pentru care să se întâmple asta: Poziţia clubului este şi poziţia mea. Acesta este cu siguranţă un subiect despre care nu pot avea o opinie corectă, deoarece sunt din Germania şi nu avem un rege sau o regină. Sunt destul de sigur că o mulţime de oameni din această ţară se vor bucura de încoronare, unii poate nu vor fi interesaţi şi unora nu le va plăcea. Asta este tot ce pot spune despre asta”.

John Gibbons de la podcastul fanilor lui Liverpool, The Anfield Wrap, spune că suporterii clubului „nu apreciază ca aceste sărbători să ne fie impuse”.

Suporterii formaţiei Liverpool au un istoric de huiduieli la imnul naţional – s-a întâmplat şi la finala Carabao Cup din sezonul trecut şi la finala FA Cup din 2012.

Fanii au citat planurile guvernului de a lăsa oraşul în „declin controlat” în anii 1980 şi muşamalizarea care a urmat dezastrului de la Hillsborough ca motive pentru ceea ce Gibbons a numit o „deconectare” de ţară şi de familia regală.

„Diferite persoane vor avea opinii diferite, dar, în general, Liverpool nu este în pas cu restul ţării, în sensul că am prefera să fim o republică”, a declarat el pentru BBC Sport.

Înapoi la Homepage
Reclamă
Recomandări

E Denis Drăguş soluţia perfectă pentru atacul FCSB?
Loading ... Loading ...
Citește și:
9:15

Ce jucători mai vrea Dinamo să transfere. Andrei Nicolescu a dezvăluit totul după victoria cu FC Voluntari

9:07

Aryna Sabalenka, out de la Toronto, după un meci maraton. Jessica Pegula, eliminată şi ea

8:55

Gestul superb făcut de colegii lui Leo Messi la câteva ore după moartea tatălui său

8:42

FIFA denunţă o campanie de „subminare” a organizaţiei şi a preşedintelui Gianni Infantino

8:37

VIDEONota primită de Darius Olaru după golul senzaţional reuşit în Belgia: „E imposibil aşa ceva”

8:35

Transferul-surpriză cerut de Marius Șumudică la CFR Cluj

1 Dan Petrescu a făcut anunţul: ce a spus despre venirea la FCSB, după propunerea lui Gigi Becali: „Sunt bucuros” 2 „Îi dau eu unul bun”. Gică Craioveanu a „găsit” atacant pentru FCSB. Propunere directă pentru Gigi Becali 3 Mutare bombă: pleacă de la Barcelona şi semnează cu Liverpool! Transferul anunţat de Fabrizio Romano 4 Jucătorul de 1.500.000 de euro din Liga 1, pus pe liber! 5 „Te poţi face de râs”. Dan Petrescu a numit cauza dezastrului de la CFR Cluj: „Şi mie mi se cerea” 6 Plecare de ultim moment de la Dinamo! Nuno Campos nu se mai bazează pe el
Citește și