Scene incredibile la amicalul Rapid – Genoa! S-au luat la bătaie pe stadion și au fost evacuați de jandarmi
Rapid București a primit vizita celor de la Genoa într-un amical de lux disputat în fața unui stadion plin pe Giulești. Echipa antrenată de Daniel Pancu s-a impus cu scorul de 2-0, însă partida nu a fost lipsită de incidente.
Italienii au fost susținuți de fani la deplasarea din București, însă aceștia și-au pierdut răbdarea aproape de final, când au început să se bată între ei.
Suporterii lui Genoa s-au bătut între ei pe Giulești
Aflată pe penultimul loc în Serie A, Genoa s-a deplasat la București pentru amicalul cu Rapid București, partidă care a fost câștigată de formația antrenată de Daniel Pancu, scor 2-0.
Situația din campionatul intern, dar și jocul modest din Capitală i-a înfuriat pe suporterii oaspeți prezenți pe stadion. Înainte de fluierul final, aceștia au început să se bată între ei, iar unul dintre aceștia a fost evacuat, anunță digisport.ro.
Aproximativ 100 de suporteri ai celor de la Genoa au asistat la eșecul suferit de echipa pregătită de Daniele De Rossi.