„Un lider pentru roş-albaştri. Cagliari are acum un nou ‘far'”, au titrat jurnaliştii italieni. Aceştia notează că noul antrenor îşi construieşte echipa în jurul lui Răzvan Marin.
Răzvan Marin, vedetă înaintea noului sezon din Serie A
„De la sosirea lui Semplici, românul continuă să facă progrese şi e printre cei mai în formă. În doar 12 luni, viaţa lui Răzvan Marin în Sardinia s-a schimbat radical. De la un echivoc tactic, a devenit de nelipsit.
Mijlocaşul român în vârstă de 25 de ani este una dintre certitudinile lui Leonardo Semplici cu mai puţin de o săptămână rămasă până la startul Serie A.
Semplici l-a desemnat să execute loviturile liber şi cornerele pentru noul sezon şi l-a încercat şi în spatele vârfurilor”, scrie Gazzetta dello Sport.
Împrumutul lui Răzvan Marin de la Ajax a fost privit cu suspiciune anul trecut. Celebra publicaţie italiană susţine că românul a fost unul dintre motive pentru care antrenorul Di Francesco a fost demis.
„Răzvan Marin a ajuns să iubească Sardinia”
După ce i-a fost schimbat rolul în teren, Marin i-a convins şi pe şefii lui Cagliari, care au crezut că va fi un conducător de joc.
„În această vară, Cagliari a refuzat mai multe oferte din Serie A şi din Ligue 1, dar dacă românul va confirma ce a arătat în ultima parte a sezonului trecut, sarzii vor avea o nouă comoară.
Între timp, el a ajuns să iubească Sardinia şi Italia, în general. Aici, a petrecut toată vacanţa, între Insulă, Coasta Amalfitană şi lacul Como, alături de logodnica sa, Crina”, au mai scris cei de la Gazzetta dello Sport, în ediţia tippărită de miercuri.

Marin, gol de la peste 30 de metri în pregătiri
La începutul lunii, Răzvan Marin a marcat unul dintre golurile cu care Cagliari a învins-o cu 3-0 pe Olbia, într-un meci amical jucat la „Trofeul Sardinia”.
Marin a stabilit scorul final în minutul 60, cu un şut superb de la peste 30 de metri.
Vedeţi golul în clipul următor la 00:48.
Răzvan Marin a costat 10 milioane de euro
În vârstă de 25 de ani, Răzvan Marin a fost transferat definitiv în această vară de Cagliari. Italienii i-au achitat 10 milioane de euro lui Ajax.
După prestaţiile excelente din Serie A, Răzvan Marin a fost dorit de mai multe echipe de top. El a refuzat-o pe AC Milan! Şefii „diavolilor” au purtat negocieri cu Cagliari, după cum a anunţat presa din Italia. Şi Lyon a fost interesată de Marin.
- Răzvan Marin are 25 de ani
- El a fost transferat definitiv de Cagliari
- Marele Premiu al Olandei se vede LIVE în AntenaPLAY, în perioada 21-23 august
- Meciurile României din Liga Naţiunilor sunt exclusiv pe Antena 1 şi AntenaPLAY
- Octavian Popescu a împărţit lumea fotbalului în două! Chiar impresarul său susţine că îşi merită salariul de la FCSB: „Fac ceva?”
- Farul, eliminată din Cupa României! Rușine uriașă pentru constănțeni. Ce echipe s-au mai calificat în grupe
- Neluţu Varga s-a săturat! Anunţul categoric despre situaţia de la CFR Cluj: „Vreau ca lumea să înţeleagă”
- Ruptură totală la Atletico Madrid: în zi de meci, Julian Alvarez și-a anunțat decizia. Argentinianul, furios pe conducere
- Bayern Munchen, gata să dea lovitura verii! Decizia luată de conducere după problemele lui Jamal Musiala


































