Dan Petrescu despre Omrani: ”Cred că a venit timpul să își găsească altceva”
”Păun a adus un plus, Omrani nu. Eu știam acest lucru și cred că a venit timpul să își găsească altceva, pentru că aici nu își mai găsește locul”, a tunat Petrescu după meci.
”L-am văzut la meciul din Suedia și mi-a plăcut. Astăzi nu mi-a plăcut. Păun a intrat foarte bine, cel mai bine dintre jucătorii care au intrat”.
Dan Petrescu a început meciul cu rezervele
”SuperDan” s-a ținut de cuvânt și a început partida cu rezervele pentru a-și proteja jucătorii după meciul din Suedia. Totuși, el a declarat că nu este nemulțumit de rezultat, ci de lipsa de atitudine pe care a văzut-o la fotbaliștii săi.
”Eu când fac 0-0 nu am probleme. m-a deranjat felul în care s-a jucat prima repriză, spiritul. Mă așteptam ca noii jucători să intre și să văd altceva, dar în fotbal niciodată nu știi ce e bine, ce e rău. De obicei, când schimbi jucătorii, după aceea îți pare rău că i-ai odihnit.
S-a văzut că avem nevoie de jucători încă o dată, e un exemplu bun. Dacă suntem corecți, mai avem nevoie de jucători buni ca să schimbe ceva la CFR, dar din păcate mai e o săptămână și nu știu dacă vor fi aduși”, a precizat ”Bursucul”.
”Cei de la Chindia au făcut ce trebuie, s-au apărat pe două linii, au avut cele mai mari ocazii pe contraatac și puteau să plece și cu cele trei puncte”, a mai spus Dan Petrescu.
Dan Petrescu se teme de meciul din Finlanda
”Eu preferam să pregătim meciul cu moralul bun, pentru că acum va fi și mai mare stres, presiune.
Cristi Manea nu mai jucase de nu știu când. Plus că a avut și acele probleme cu virusul, când a stat acasă și nu a fost cu echipa.
Cestor nici nu e fundaș stânga, dar nu am avut cu cine să joc. Camora are și el o vârstă. Acum să nu credeți că cei din Finlanda nu sunt la fel ca cei din Suedia. Nu avem ce face, trebuie să ne calificăm. Dacă ne calificăm, sper să fie liniște”, a declarat tehnicianul clujenilor.
”De mâine dimineață, mă apuc să văd vreo 5-6 meciuri. Asta fac toată ziua, mă trezesc și stau la club și dorm aici. Sper să obținem calificarea”, a încheiat Dan Petrescu.
- CFR Cluj - Chindia Târgoviște 0-0
- Dan Petrescu și-a criticat jucătorii după meci
- Cele mai tari momente de la Campionatul Mondial sunt în AntenaPLAY
- Marele Premiu al Ungariei se vede în Universul Antena în weekend-ul 24-26 iulie
- Oluwatobiloba Alagbe Adefunyibomi a semnat în Liga 1: „Îi puteţi spune Tobi!” Cum a fost prezentat la noua echipă
- A fost făcut public salariul lui Cristi Chivu. Pe ce loc este în topul celor mai bine plătiţi antrenori din Italia
- Lionel Messi, OUT! Meciul de gală la care va lipsi starul argentinian după Cupa Mondială
- „Multe de corectat”. Reacția lui Andoni Iraola, după debutul cu victorie la Liverpool. Jucătorul care s-a accidentat
- OFICIAL | Rapid și-a cedat jucătorul pe care a plătit 900.000 de euro: „Succes”
































