Anunț uriaș pentru Cristi Chivu! Șefii Interului pregătesc noul contract
Anunț extrem de important pentru antrenorul celor de la Inter Milano, Cristi Chivu. Șefii clubului pregătesc contractul pentru unul dintre jucătorii de bază ai echipei. După ce au ajuns la un acord de prelungire cu Federico Dimarco la negocieri vine și omul din atac. Este vorba despre Marcus Thuram.
Atacantul în vârstă de 29 de ani al lui Cristi Chivu ar urma să semneze o nouă înțelegere cu cei de la Inter.
Veste uriașă pentru Cristi Chivu
Atacantul francez evoluează la Inter din 2023, după ce a fost transferat de la Borussia Monchengladbach. Presa din Italia dă o veste de ultimă oră despre atacantul lui Cristi Chivu. Oficialii lui Inter sunt pregătiți să înceapă demersurile pentru a-i prelungi actuala înțelegere lui Thuram. Thuram mai are contract cu formația de pe „Giuseppe Meazza” până în iunie 2028.
Lucrurile par să fie simple, dar impresarii jucătorului nu se grăbesc să ajungă la o înțelegere. Preferă să se axeze pe reușitele din teren înainte să semneze o eventuală prelungire. În absența lui Lautaro Martinez, atacantul francez a fost cel care a trebuit să se ocupe de rolul de marcator, dar nu a reușit să se ridice la așteptări. Două goluri în cinci partide a marcat Thuram de la accidentarea lui Lautaro Martinez.
Dumitru Dragomir, verdict despre Cristi Chivu
Cristi Chivu mai are contract cu campioana Italiei până în vara lui 2028, dar asta nu i-a oprit pe contestatari să îi ceară demisia. Dumitru Dragomir a vorbit despre situația în care se află fostul căpitan al echipei naționale. Mitică spune că nu va fi demis în acest final de an. Fostul președinte LPF știe ce trebuie să facă fostul căpitan al naționalei României a-și consolida postul și după terminarea sezonului 2026-2027.
„(n.r. Eu atâta răutate la adresa acestui băiat în Italia, eu nu am văzut) În Italia, în România! Vai de mine… Doamne, câți sunt care nu îl suferă. Suntem oamenii dracului. Dar nu numai noi. Ăia măcar zic că e străin. (n.r. – Au pică pe el că e român?) Da. Românii au făcut multe prostii în Italia. Dar românii? De ce îl dușmănesc românii? Îl și laudă mulți, că e de lăudat.
Ăsta e omul. Gura lumii nu poți să o astupi. (n.r. – Că e român?) Da, sigur. Nu le e jenă. (n.r. – Îl ușchește pe Chivu?) Îl lasă până la finalul campionatului. Dacă ia campionatul, nu ar avea ce să facă. Îl lasă până la vară, nu până în iarnă”, a declarat Dumitru Dragomir, conform fanatik.ro.