Dennis Man a fost desemnat omul meciului în Parma – Fiorentina 1-1! Iată ce note au primit românii de la echipa nou promovată în Serie A.
Dennis Man a marcat golul celor de la Parma, în timp ce Valentin Mihăilă a ratat o serie de ocazii uriașe, în cadrul duelului cu Fiorentina.
Dennis Man, omul meciului în Parma – Fiorentina 1-1!
Antrenorul de la Parma, Fabio Pecchia, i-a înlocuit pe Dennis Man și Valentin Mihăilă în minutul 65 al duelului. În locul acestora au intrat Almqvist și Camara.
Totuși, datorită golului marcat, Dennis Man a fost desemnat omul meciului. Românul a primit nota de 8,2, din partea specialiștilor de la sofascore.ro.
De cealaltă parte, Valentin Mihăilă a primit nota de 7,2, care a fost totuși peste media jucătorilor de la Parma.
Din tabăra Fiorentinei, cea mai mare notă a primit-o Cristiano Biraghi, care a marcat golul egalizator, în minutul 75. Acesta a primit nota de 7,5.

Dennis Man, gol superb la Parma în Serie A
Dennis Man a marcat un gol superb la Parma, în Serie A. Internaţionalul român a deschis scorul în duelul cu Fiorentina, din prima etapă a sezonului.
Dennis Man şi Valentin Mihăilă au fost titulari, în duelul de pe teren propriu al Parmei, cu Fiorentina, din prima etapă a sezonului.
Dennis Man a reuşit să marcheze primul gol al Parmei, după revenirea în Serie A. Internaţionalul român a marcat în minutul 23 al partidei cu Fiorentina.
Dennis Man a preluat la marginea careului şi a şutat superb în poarta Fiorentinei. Internaţionalul român a înscris cu o execuţie de senzaţie, portarul advers fiind fără şanse în faţa şutului imparabil al românului.
Faza golului marcat de Dennis Man a pornit de la pasa dată de Bonny. Acesta a reuşit să câştige un duel aerian cu Martinez, în apropierea careului, şi i-a pasat imediat lui Man, care nu a stat pe gânduri şi a marcat.
În startul partidei, Valentin Mihăilă, celălalt român de la Parma, a avut o dublă-ratare. Internaţionalul român nu a reuşit să marcheze din faţa porţii, şutând în peluză.
Echipele de start la Parma – Fiorentina:
Parma (4-2-3-1): Suzuki – Coulibaly, Osorio, Circati, Valeri – Estevez, Bernabe – Man, Sohm, Partipilo – Mihăilă
Fiorentina (3-4-2-1): Terracciano – Martinez Quarta, Pongracic, Biraghi – Dodo, Mandragora, Amrabat, Parisi – Colpani, Sottil – Moise Kean
- Momente teribile pentru un jucător din Serie A! Internat la ATI după ce a fost la un pas să se înece în piscină
- Cristi Chivu, asalt final pentru un jucător din Premier League: „El face tot posibilul să ajungă la Inter”
- Inter Milano, transfer de senzaţie! Internaţionalul care a fost la Mondial a fost prezentat oficial la echipa lui Chivu
- Walter Zenga nu are dubii în privinţa lui Cristi Chivu şi a lui Inter: „De departe”
- Mutarea anunţată oficial de Interul lui Cristi Chivu

































