Căpitanul echipei Inter Milano, Lautaro Martinez, a fost amendat cu 5 000 de euro pentru blasfemie, după declaraţii pe care le-a făcut după un meci, în 16 februarie.
Căpitanul şi atacantul lui Inter Milano a fost amendat pentru că a folosit o insultă religioasă după meciul din campionatul Italiei cu Juventus, din 16 februarie, a anunţat luni Federaţia Italiană de Fotbal (FIGC).
Lautaro Martinez a fost amendat pentru blasfemie
Martinez „a rostit de două ori o expresie blasfematoare, aşa cum reiese clar din imaginile televizate”, a declarat FIGC.
În comunicatul său de presă, FIGC subliniază că utilizarea unui limbaj blasfemiator constituie o încălcare a articolului 37, alineatul 1 din Codul de justiţie sportivă al Federaţiei italiene, care se pedepseşte cu suspendarea pentru un meci.
Sancţiunea a fost redusă la o amendă de 5 000 de euro în urma unui acord între cele două părţi. Campionul mondial din 2022 negase iniţial că ar fi folosit o insultă religioasă după înfrângerea echipei sale cu 1-0 în faţa lui Juventus, în etapa a 25-a din Serie A.
„Nu am făcut acele remarci, niciodată. Încerc să-mi învăţ copiii respectul şi sunt foarte deranjat de această chestiune”, s-a apărat atacantul argentinian în februarie.
Această prevedere a regulamentului Serie A a fost aplicată în martie 2021 împotriva legendarului Gianluigi Buffon, portarul lui Juventus, şi în august 2023 împotriva unui alt portar, Stefano Turati, de la Frosinone.
- Inter Milano – Juventus 2-1. Victorie pentru trupa lui Cristi Chivu în meciul transmis în AntenaPLAY
- „Îi mulţumesc lui Chivu”. Hakan Calhanoglu a dat cărţile pe faţă despre viitorul lui la Inter
- Chivu privește în jos spre rivale: „Inter e echipa de bătut!” Anunțul făcut înaintea duelului cu Juve, live pe AntenaPLAY
- Cristi Chivu încă speră! Veste mare pentru Inter în lupta pentru fostul campion mondial
- Chivu l-a cucerit imediat! Ce spune noua achiziție a lui Inter: „Acum înțeleg cum au luat titlul!”
































