Meciul dintre Parma și Napoli 0-0 a fost format LIVE SCORE pe AS.ro. Partida din etapa a 37-a din Serie A a fost una dramatică. Cristi Chivu şi Antonio Conte au fost eliminaţi, după un scandal apărut la finalul partidei.
Concret, în ultimul minut, jucătorii şi membrii staff-ului lui Napoli s-au bucurat după ce Lazio a egalat-o pe Inter, rivala la titlu a napoletanilor. Ulterior, Antonio Conte a avut o dispută cu un membru din staff-ul antrenorului român şi a fost ţinut cu greu, în drumul către vestiare.
Napoli are un avans de un punct în fruntea clasamentului, după egalul dintre Inter şi Lazio, scor 2-2. Nerazzurri au reuşit să marcheze pe finalul meciului, însă golul a fost anulat de VAR. Şi Napoli a primit penalty în prelungirile partidei cu Parma, însă de asemenea, decizia a fost întoarsă după consultarea arbitrajului video.
În ultima etapă, trupa lui Antonio Conte va primi vizita celor de la Cagliari, în timp ce Inter se va deplasa la Como. Parma, de cealaltă parte, va avea un nou duel “de foc” în ultima rundă de Serie A. “Cruciaţii” se vor deplasa pe terenul celor de la Atalanta, şi au nevoie de un rezultat pozitiv pentru a se salva de la retrogradare.
Parma – Napoli 0-0
Final! Parma – Napoli 0-0. Trupa lui Cristi Chivu încă nu e salvată matematic de la retrogradare. “Cruciaţii” au un avans de două puncte faţă de Lecce, echipa care ocupă primul loc direct retrogradabil.
Min. 90+8: Fază controversată. Iniţial, arbitrul a dictat penalty, după un fault comis Lovik asupra lui David Neres. După intervenţia VAR, s-a dictat fault în atac în favoarea celor de la Parma.
Min. 90: Antonio Conte şi Cristi Chivu au fost eliminaţi, după ce au intrat pe teren. Jucătorii şi membrii staff-ului tehnic de la Napoli s-au bucurat, după ce Lazio a egalat-o pe Inter. La aceste scoruri, Napoli şi-a păstrat avansul de un punct în fruntea campionatului.
Min. 33: Ocazie Napoli. Anguissa a fost aproape să deschidă scorul. Şutul său din cădere a lovit bara din stânga porţii Parmei.

Min. 1: A început meciul.
Echipele de start:
Parma (3-5-2): Suzuki – Leoni, Balogh, Del Prato – Hainaut, Ondrejka, Keita, Sohm, Valeri – Pellegrino, Bonny
Antrenor: Cristi Chivu
Napoli (4-3-3): Meret – Spinazzola, Rrahmani, Di Lorenzo, Olivera – Anguissa, Gilmour, McTominay – Politano, Lukaku, Raspadori
Antrenor: Antonio Conte
Misiunea lui Cristi Chivu se anunță a fi una infernală la duelul cu Napoli. „Cruciații” antrenați de român au nevoie de o victorie „ca de aer”, pentru a fi ca și salvați de la retrogradare.
De cealaltă parte, Napoli ar putea câștiga titlul în Serie A încă din această etapă, în cazul în care se impune pe terenul Parmei, iar Inter pierde meciul cu Lazio.
În etapa precedentă de Serie A, Parma a fost învinsă de Empoli, cu scorul de 1-2. Echipa lui Antonio Conte se deplasează pe terenul formației lui Cristi Chivu după un egal cu Genoa, scor 2-2.
Ultima întâlnire directă dintre cele două formații a avut loc în luna august a anului trecut. La momentul respectiv, Napoli s-a impus, pe teren propriu, cu scorul de 2-1.
La conferința de presă premergătoare partidei, Cristi Chivu a transmis un mesaj de luptă și a dat asigurări că elevii săi vor da totul pe teren, pentru a obține un rezultat mare în fața lui Napoli.
„Este o finală, la fel ca toate celelalte disputate până acum. Mentalitatea, pregătirea, abordarea partidei rămân aceleași, tratăm fiecare meci ca pe o finală.
Toate echipele pe care le-am întâlnit au vrut mereu să câștige. Este evident că în acest moment al sezonului ei își joacă campionatul, dar și noi ne jucăm ceva important. Va fi un meci dificil pentru ambele echipe, trebuie gestionate niște emoții în plus. Trebuie să fim la înălțime în gestionarea laturii mentale.
Suntem conștienți de adversarul pe care îl vom înfrunta mâine, de forța unei echipe conduse de un antrenor care este un învingător. Trebuie să fim la cel mai bun nivel, să știm să gestionăm momentele și să exploatăm ceea ce ne permite adversarul, conștienți că înfruntăm o echipă care își joacă o bucată din Scudetto și care trebuie să câștige.
Vom face totul pentru a ne atinge obiectivul. Este nevoie de curaj, de încredere în sine, de sacrificiu, multe lucruri pe care am știut să le arătăm în anumite momente ale mandatului meu”, a spus Cristi Chivu, citat de tuttomercatoweb.com.
Parma – Napoli, echipele probabile
PARMA (3-5-2): Suzuki – Del Prato, Leoni, Balogh – Hainaut, Hernani, Keita, Sohm, Valeri – Pellegrino, Bonny
Antrenor: Cristi Chivu
NAPOLI (4-4-2): Meret – Di Lorenzo, Rrahmani, Olivera, Spinazzola – Politano, Anguissa, Gilmour, McTominay – Raspadori, Lukaku
Antrenor: Antonio Conte
Stadion: Stadio Ennio Tardini (Parma)
Arbitru: Daniele Doveri
- Cristi Chivu, luat la ţintă înainte de AS Roma – Inter. Ce se va întâmpla pe Olimpico: “Umbrit de controverse”
- Ce cotă are Interul lui Cristi Chivu la câştigarea titlului în Serie A! Napoli e favorita specialiştilor
- Victor Piţurcă, reacţie fermă despre situaţia lui Cristi Chivu de la Inter: “De asta mai are nevoie”
- S-a întâmplat după 15 ani! Veste extraordinară pentru Interul lui Cristi Chivu
- Starul lui Inter l-a comparat pe Cristi Chivu cu Jose Mourinho: “Asta ne ajută să câştigăm meciurile”