Radu Drăguşin şi-a stabilit viitorul! E gata să semneze contractul

Viviana Moraru Publicat: 13 noiembrie 2023, 12:33

Comentarii
Radu Drăguşin şi-a stabilit viitorul! E gata să semneze contractul

Radu Drăguşin, în timpul unui meci la Genoa/ Profimedia

Google News As.roAdaugă-ne ca sursă preferată în Google

Radu Drăguşin şi-a stabilit viitorul şi e gata să semneze contractul. Fundaşul naţionalei României îşi va prelungi înţelegerea cu actuala echipă, Genoa. Anunţul a fost făcut în presa din Italia.

ARTICOLUL CONTINUĂ DUPĂ RECLAMĂ

Radu Drăguşin traversează un sezon de vis, fiind titular indiscutabil la Genoa. Internaţionalul român a atras atenţia mai multor cluburi mari din străinătate, însă a luat decizia în privinţa viitorului său, înaintea pauzei competiţionale de iarnă.

Radu Drăguşin şi-a stabilit viitorul

Deşi cluburi precum AC Milan sau Newcastle erau cu ochii pe el, Radu Drăguşin a ales să-şi prelungească înţelegerea cu Genoa. Conform jurnalistului italian Gianluca Di Marzio, noul contractul al internaţionalului român va fi prelungit până în vara lui 2027.

Oficialii celor de la Genoa îi vor dubla salariul lui Radu Drăguşin, după ce acesta va semna prelungirea contractului. Fundaşul român va încasa anual suma de 1,2 milioane de euro, conform fanatik.ro.

De asemenea, pe lângă Radu Drăguşin, Genoa şi-a asigurat şi serviciile lui Albert Gudmundsson, tot până în vara lui 2027.

Reclamă
Reclamă

Radu Drăguşin a fost transferat de Genoa, iniţial sub formă de împrumut, de la Juventus, în vara lui 2022. Ulterior, în vara acestui an, împrumutul fundaşului a expirat, iar “grifonii” l-au transferat definitiv în schimbul sumei de 5,5 milioane de euro.

În prezent, fundaşul român este cotat la suma de zece milioane de euro, conform site-urilor de specialitate.

În acest sezon, Drăguşin a bifat 14 meciuri pentru Genoa. Acesta a reuşit să marcheze şi un gol, în etapa precedentă, cu Verona. Românul a punctat superb, din voleu, şi i-a adus toate cele trei puncte lui Gilardino.

Reclamă

Radu Drăguşin, reacţie emoţionantă după golul fenomenal marcat în ultima etapă

Radu Drăguşin a avut o reacţie emoţionantă, după golul fenomenal marcat pentru Genoa. Internaţionalul român le-a transmis un mesaj de mulţumire lui Leonardo Bonucci şi lui Giorgio Chiellini, foştii săi coechipieri de la Juventus. Fundaşul central a mai dezvăluit şi cui dedică reuşita de senzaţie, din meciul cu Verona.

Radu Drăguşin a fost extrem de emoţionat, la finalul partidei de Serie A. Acesta a declarat că dedică golul familiei şi iubitei sale, fiind extrem de fericit de cele trei puncte obţinute de Genoa.

„Simt o emoţie incredibilă pentru golul marcat. Am muncit din greu pentru acest moment şi vreau să-l dedic familiei şi iubitei mele. Sunt fericit pentru cele trei puncte câştigate.

Sunt încă tânăr şi ştiu că sunt doar la începutul carierei mele. La Juventus, am crescut mult şi am fost norocos să învăţ de la campioni precum Bonucci şi Chiellini. Dar trebuie să acumulez şi eu experienţă pentru a mă înfrunta cu diferite situaţii. Visul meu este să mă dezvolt mai mult şi mai mult. Traversez un moment de încredere dar nu trebuie să mă las purtat de asta, trebuie doar să continui să muncesc”, a declarat Radu Drăguşin, conform calciomercato.com.

Înapoi la Homepage
Reclamă
Recomandări

Se va califica FCSB în grupa de Conference League?
Loading ... Loading ...
Citește și:
23:38

Mikel Arteta a criticat arbitrajul, după finala Champions League: “M-am uitat şi putea fi lejer penalty”

23:32

Ironie devastatoare pentru Arsenal, după eșecul dramatic din finala Champions League cu PSG. Rivalii care au reacționat

23:15

VIDEOElveţia – Finlanda e finala Campionatului Mondial de hochei. Meciul pentru aur e LIVE în AntenaPLAY (21:20)

23:08

„Vă rog!” Apelul făcut de Nasser Al-Khelaifi, după ce PSG a câștigat un nou trofeu în Champions League

23:03

VIDEOScene incredibile de pe străzile din Paris! Fanii s-au bătut cu poliția după triumful PSG-ului din UCL

22:47

Gest superb după finala Champions League! Ce a făcut Marquinhos, în timp ce jucătorii lui PSG sărbătoreau la Budapesta

1 „L-aș vrea din toată inima! I-am spus că-l fac atacant!” Mutarea de vis anunțată de Becali după victoria cu Dinamo 2 Becali n-a mai avut răbdare și face primul transfer: „Am primit oferta de la FCSB!” 3 Primul jucător care pleacă de la Barcelona după transferul lui Anthony Gordon! Câți bani primesc catalanii 4 „El va fi noul antrenor!” Liverpool s-a mișcat rapid după demiterea lui Slot, anunțul e iminent! 5 „A semnat deja”. Kennedy Boateng și-a găsit echipă, după plecarea de la Dinamo. Și Gigi Becali l-a ofertat 6 „Cea mai mare greșeală din istorie”. Scandal imens după faza încinsă din finala PSG – Arsenal
Citește și