Vestea momentului pentru Cristi Chivu! Inter a luat decizia şi a semnat contractul
Campioana Italiei la fotbal, Inter Milano, antrenată de românul Cristian Chivu, a activat opţiunea de prelungire a contractului lui Federico Dimarco cu încă un an până în 2028, amânând astfel cu câteva luni declanşarea negocierilor pentru o nouă înţelegere, scrie Yahoo! Sports.
Potrivit specialistului în ”mercato” Gianluca Di Marzio, în ciuda recentelor zvonuri privind cererile prea mari ale jucătorului, ambele părţi îşi doresc să concretizeze prelungirea contractuală. Recent, jucătorul şi-a schimbat agenţii care îl reprezintă, desemnându-i pe Arturo Canales şi Alessandro Renzi.
Federico Dimarco continuă la Inter
Negocierea reală nu a început încă, dar ambele părţi au stabilit o întâlnire. Dimarco nu va părăsi Inter Milano, detaliile economice urmând să fie clarificate în cele din urmă. Până la stabilirea unor noi detalii contractuale, jucătorul va continua să câştige anual 5,2 milioane de euro plus încasări din drepturile comerciale.
Veştile privind celelalte formaţii interesate de semnătura jucătorului, în special FC Barcelona, nu au suficient fundament. Preşedintele clubului Inter Milano, Giuseppe Marotta, a abordat această chestiune la Sky Sports înaintea meciului cu Feyenoord din Liga Campionilor, notează agerpres.
Reacţia celor de la Inter despre decizia luată de Federico Dimarco
”Este un suporter adevărat. Am convenit să activăm opţiunea în ceea ce-l priveşte, chiar dacă din punct de vedere tehnic era o chestiune unilaterală. Am fost de acord că vom aborda din nou această chestiune în decursul sezonului. El vrea să rămână şi suntem pe aceeaşi lungime de undă, iar el este fericit la noi. Sentimentul că face parte din acest club trebuie să prevaleze în faţa altor valori”, a explicat preşedintele lui Inter Milano.
Clubul italian nu ar fi avut nevoie să activele clauza respectivă dacă responsabilii lui Inter Milano considerau că înţelegerea este iminentă. Yahoo! Sports notează că discuţiile au debutat poate într-o notă puţin prea agresivă care a iritat cealaltă parte.