Socrul lui Adi Mutu este după gratii. Judecătorii nu i-au acceptat eliberarea condiţionată. Cum şi-au motivat decizia

De Antena Sport
Publicat: 5.01.2021, 18:15

Adrian Mutu şi Sandra Mutu

Instagram Adrian Mutu

Adrian Mutu este căsătorit cu Sandra din 2016

Miodrag Bachici a primit pedeapsa în 2002, dar a fost de negăsit o lungă perioadă şi a ajuns după gratii abia în 2013. A ispăşit şapte ani din pedeapsă şi a încercat fără succes să se întoarcă mai repede acasă. Judecătorii s-au opus.

Reclamă

Socrul lui Adi Mutu nu poate pleca din închisoare

Potrivit cancan.ro, Mutu s-a comportat exemplar după ce a fost închis. Gardienii au venit cu detalii în fişa de deţinut.

Reclamă

Nu a fost sancționat disciplinar și a fost recompensat de 30 de ori, din care de 21 ori cu suplimentarea drepturilor la pachete și la vizite, de 3 ori cu suplimentarea numărului convorbirilor online și de 6 ori cu permisiunea de ieșire din penitenciar” este un fragment din documentul publicat de sursa citată.

Comisia a stabilit că Miodrag nu întruneşte condiţiile prevăzute de lege pentru a fi eliberat condiţionat. 

Persoana condamnată se află în executarea unei pedepse de 12 ani închisoare, iar executarea pedepsei a început la data de 20.03.2013 și urmează să expire la data de 01.12.2024.

Pentru a deveni propozabil în vederea liberării condiționate, condamnatul trebuie să execute 3/4 din pedeapsă, respectiv 3.287 zile, din care, în cazul în care muncește 365 zile considerate executate pe baza muncii prestate și 2.922 zile efectiv executate.

Din acest punct de vedere, comisia a constatat că petentul a executat de la data de 20.03.2013 până la data de 02.12.2020, 2.815 zile; a executat arest preventiv 108 zile; se consideră executate ca urmare a muncii prestate 395 zile; total zile câștigate și executate 3.318. Ca urmarea a aplicării dispozițiilor art. 55 alin. 1 din Legea 169/2017, a beneficiat de un număr de 108 zile, datorită cazării în condiții necorespunzătoare„, se arată în motivarea judecătorilor.

Adi Mutu şi Sanda Bachici s-au căsătorit civil în 2016. Cel mai bun marcator din istoria naţionalei României, la egalitate cu Gică Hagi, a făcut nunta un an mai târziu. Cei doi au împreună un copil, Tiago.

Reclamă
Recomandări

Cine ia titlul în La Liga în acest sezon?



*după apăsarea butonului "Votează" pagina se va reîncărca pentru afișarea rezultatelor

Citește și:
17:14

Sorana Cîrstea – Hailey Baptiste se joacă ACUM. Românca debutează la turneul de la Madrid

17:04

Anunţul lui Carlo Ancelotti despre starea de sănătate a lui Kylian Mbappe, înainte de finala Cupei!

16:43

VideoAntenaSport Update. Cele mai tari ştiri ale zilei de 22 aprilie

16:38

Giani Kiriță a răbufnit după Dinamo – Universitatea Craiova 0-2: „Nu ai cum să te prezinți așa în play-off!”

16:21

Chinezii au stabilit definitiv cauza morţii lui Aaron Boupendza! Dosarul a fost închis

16:17

Neluțu Varga cere o sumă URIAȘĂ pentru transferul lui Louis Munteanu! Răspuns după oferta lui Gigi Becali

1 Turcii anunță că Aaron Boupendza ar fi fost ucis! Cine urmează să fie arestats 2 FotoAroganţă pe mulţi bani a lui Gigi Becali! Ce a făcut după victoria cu CFR Cluj: „Am luat-o albastră”s 3 „Nu pot să cred” Ianis Hagi i-a șocat pe scoțieni în Bilbao – Rangers 2-0: „De ce?”s 4 FotoUltimul român celebru văzut alături de Papa Francisc. Suveranul Pontif a murit la 88 de ani, în a doua zi de Paştes 5 Jurgen Klopp ar accepta să îi ia locul lui Carlo Ancelotti la Real Madrid! Anunţul momentuluis 6 „Cascadorii râsului!” Louis Munteanu nu s-a ferit de cuvinte după FCSB – CFR Cluj 3-2: „Pierdem în halul ăsta”s