Nicolae Dică e de părere că FCSB a dat lovitura cu Joonas Tamm, fundaş ce a fost transferat, deşi Gigi Becali nu îl ştie. Mihai Stoica este cel care a insistat pentru fundaşul estonian.
Nicolae Dică e de părere că cei de la FCSB l-au analizat cu atenţie pe Tamm, înainte să se decidă să îl transfere.
Nicolae Dică e de părere că FCSB a dat lovitura cu Joonas Tamm
”La început va juca, dar la ce am văzut, declaraţiile pe care le-a dat MM, au fost foarte mulţi din club care s-au uitat la el, au zis că merită să vină, nu cred că vor da greş cu el.
L-au văzut şi Pintilii, şi Petrea, l-au văzut vreo patru-cinci oameni din staff. Bănuiesc că vorbesc engleză (n.r. da, vorbesc) ceilalţi fundaşi, Vlad şi Târnovanu la fel, nu cred că ar fi o problemă din punctul acesta de vedere”, a spus Nicolae Dică la orangesport.ro.
Mai mult, fostul antrenor de la FCSB e de părere că Tamm va fi folosit de Toni Petrea chiar în prima etapă a noului sezon, în partida cu Universitatea Cluj.
”Cred că va juca, în prima etapă (Tamm), dacă ei consideră că este pregătit, la ce probleme au cu fundaşii centrali. Dacă va juca bine, nu va avea absolut nicio problemă. Din punctul ăsta de vedere, că l-a adus MM şi că nu l-a văzut patronul. Dar dacă nu va juca bine, e clar că va avea o problemă. Depinde cum greşesc cei doi”, a mai spus Nicolae Dică.
Joonas Tamm a venit cu gânduri mari la FCSB
Joonas Tamm a venit cu gânduri mari la FCSB. Fundașul estonian, în vârstă de 30 de ani, a fost prezentat oficial la clubul patronat de Gigi Becali. Noul jucător al „roș-albaștrilor” s-a arătat extrem de entuziasmat de transfer, deși la început a rămas surprins.
Gigi Becali și-a „betonat” apărarea cu încă un fundaș străin. Joonas Tamm a semnat un contract valabil pe un an, după ce a fost contactat de Mihai Stoica.
„Mă simt foarte bine. Vremea și orașul sunt foarte frumoase. Sunt fericit că sunt aici. Înseamnă foarte mult pentru mine faptul că am semnat cu un club cu o asemenea istorie, cu asemenea fani și cu un stadion superb. Este un lucru mare pentru mine.
Am fost surprins (n.r. – de interesul FCSB-ului), dar am fost interesat imediat. M-am consultat cu agentul, am spus ‘da’ și am venit aici. Cred că da (n.r. – dacă a contat că e jucător internațional), pentru că Steaua (n.r. – FCSB) este un club care joacă în Europa tot timpul și sunt ambiții mari aici. Cred că experiența mea și faptul că am jucat atât de multe meciuri la națională a contat.
Pe plan personal, voi încerca să fiu cât mai bun și să ajut echipa să aibă rezultate bune, iar colectiv, bineînțeles, să câștigăm campionatul și să facem performanță în Europa. Nu știu foarte multe despre suporteri, doar ce i-am văzut recent, însă știu că sunt foarte mulți, iar mesajul meu pentru ei este să ne ajute să devenim campioni și să facem treabă bună în Europa.”, a spsu Joonas Tamm, pentru FCSB TV.
- Nicolae Dică e de părere că FCSB a dat lovitura cu Joonas Tamm
- Fundaşul estonian a fost prezentat oficial de FCSB
- Marele Premiu al Italiei se vede LIVE în AntenaPLAY, în perioada 4-6 septembrie
- Campionatul European de volei feminin va fi LIVE în AntenaPLAY, în perioada 21 august – 6 septembrie
- Revoluție la Universitatea Craiova, după eliminarea din Europa League? Situația lui Coelho, cel care a dus eventul în Bănie
- Mihai Stoica, anunț uriaș despre Denis Drăguș: „Am o presimțire că va fi la FCSB”. Comparația cu Daniel Bîrligea
- Prima plecare de la Universitatea Craiova după eliminarea din Europa League! Mihai Rotaru caută deja înlocuitor
- Opoziţie pentru Gino Iorgulescu! Conducătorul din Liga 1 care vrea să devină şef la LPF: „Nu totul se rezumă la bani”
- Ciprian Marica a găsit înlocuitorul ideal pentru Daniel Bîrligea la FCSB: „De departe cea mai bună investiție”


































