Închide meniul

Rapid rămâne cu interdicţie la transferuri! Decizia luată de Tribunalul Bucureşti

Valentin Pîrcălabu Publicat: 1 iulie 2022, 17:32

Comentarii
Rapid rămâne cu interdicţie la transferuri! Decizia luată de Tribunalul Bucureşti

Adrian Mutu, într-o conferință de presă, la Rapid / Hepta

Rapid rămâne cu interdicţie la transferuri. Decizia a fost luată de Tribunalul Bucureşti. Astfel, deşi a anunţat mai multe transferuri, rapidiştii nu îi pot înregistra pe jucători din cauza datoriei de 600.000 de euro pe care clubul o are la Julio Cesar.

ARTICOLUL CONTINUĂ DUPĂ RECLAMĂ

Rapid a anunţat mai multe transferuri, însă nu îi poate înregistra oficial din cauza faptului că TAS a decis că ar trebui să îi achite lui Julio Cesar, jucător ce a evoluat la giuleşteni în 2008.

Rapid rămâne cu interdicţie la transferuri

Clubul s-a adresat instanţei după decizia TAS, însă nu a avut câştig de cauză nici la Tribunalul Bucureşti, scrie playsport.ro.

“Tip soluție: Respinge cererea

Soluția pe scurt: Admite excepţia necompetenţei generale a instanțelor. Respinge cererea ca inadmisibilă . Cu recurs în 30 de zile de la comunicare ce se va depune la Tribunalul București. Pronunțată azi, 01.07.2022, prin punerea soluției la dispoziția părților prin mijlocirea grefei.  Document: Hotărâre 01.07.2022″, se arată în decizia Tribunalului București.

Reclamă
Reclamă

Rapid a pierdut procesul cu Julio Cesar! Giuleștenii, obligați să plătească 600.000 de euro

Rapid a ratat barajul pentru Conference League, iar veștile proaste continuă să apară în Giulești.

Echipa de sub Grant a primit o notificare din partea FIFA, în luna aprilie, în care este precizat faptul că a pierdut procesul cu Júlio César da Silva e Souza, fostul jucător al „alb-vișiniilor” din sezonul 2008/2009.

Potrivit Prosport, Rapid este obligată să achite suma de 400.000 de euro, plus alte 200.000 de euro sub formă de penalități, către fostul jucător sud-american.

Reclamă

Daniel Niculae a confirmat informația respectivă și a anunțat că Rapid va face recurs în încercarea disperată de a scăpa de datoria respectivă. Președintele giuleștenilor a dezvăluit că mai există datorii către alți doi jucători, însă sumele sunt „mult mai mici”.

„Da, din păcate este adevărat. Am pierdut un proces, mai avem o cale excepțională pentru a face recurs. Vom merge pâna în pânzele albe pentru a demonstra dreptatea. Nu este o sumă atât de mare. Mai sunt doar doi dintre foștii jucători care au deschis proces, dar sumele sunt mult mai mici.

Problema este că e o mare nedreptate. Dacă vom pierde și vom fi nevoiți să plătim, vom demonstra că suntem de neclintit și că Rapidul este un club sănatos, care va redeveni mare.”, a spus Daniel Niculae, pentru digisport.ro.

Rapid, start infernal de sezon în Supeliga

Rapid are parte de un start de sezon infernal. Echipa lui Adrian Mutu va juca în primele 3 etape cu CFR Cluj, FCSB şi Universitatea Craiova. Sezonul 2022-2023 al Superligii va avea la start 16 echipe, va începe pe 15 iulie şi va beneficia, în premieră, de sistemul VAR (Video Assistent Referee).

După cele 30 de etape din sezonul regular, primele şase echipe clasate vor intra în play-off (sister tur-retur), iar ultimele zece vor disputa play-out-ul (doar meciuri tur). Sezonul 2022-2023 va fi întrerupt în intervalul 13 noiembrie – 3 decembrie, perioadă în care se desfăşoară Campionatul Mondial de fotbal din Qatar.

Prima etapă a noului sezon va avea următoarele meciuri: ACS Petrolul Ploieşti – FC Voluntari; FC Argeş – UTA Arad; Universitatea Craiova – Sepsi OSK; FCSB – Universitatea Cluj; CFR Cluj – Rapid Bucureşti; Farul Constanţa – U Craiova 1948; AFC Hermannstadt – CS Mioveni; FC Botoşani – Chindia Târgovişte.

Înapoi la Homepage
Reclamă
Recomandări

Cine câștigă Marele Premiu al Australiei, prima cursă din noul sezon de F1?

Vezi rezultatele

Loading ... Loading ...
Citește și:
10:33
Anunţ despre viitorul lui Daniel Pancu la CFR Cluj: “Sunt multe probleme. Aşteptăm patronul”
10:18
“Cine e adevăratul Chivu?” Antrenorul român, comparat cu un nume legendar în Italia
9:57
VIDEOFernando Alonso a răbufnit, după dezastrul din antrenamentele din Australia: “Probleme Honda şi iar probleme Honda”
9:36
Sorin Cârţu, planuri uriaşe la Universitatea Craiova înainte de startul play-off-ului: “Nu avem voie să pierdem vreun meci”
9:36
“Băi băieți, bă, ce e asta, mă?” Basarab Panduru, uimit de jucătorii propuşi pentru meciul crucial cu Turcia
9:29
VideoIncident în prima zi a sezonului de F1. Ce s-a întâmplat pe linia boxelor, cu George Russell în prim plan
1 Gigi Becali transferă “patru titulari”! A făcut primul “11” la FCSB, iar Târnovanu se întoarce în echipa de start! 2 Virgil Ghiţă, transfer de 3 milioane de euro! Lovitura totală dată de român. Ce salariu va avea 3 Fiul lui Ion Ţiriac s-a întors din Dubai, dar nu singur. Lângă cine a fost surprins în avion 4 Atacant surpriză convocat de Mircea Lucescu la naţionala României. A marcat cu AC Milan şi Fiorentina 5 FotoMarius Constantin sparge lemne în tricoul Universităţii Craiova. Imaginile postate de soţia mai tânără cu 15 ani 6 FotoCelebra milionară nu a avut milă de românii care au cerut bani de bilete de la stat după ce au revenit din zona de război
Citește și