CFR Cluj transferă pe bandă rulantă de la ridicarea interdicţiei de către FIFA! Cristi Ignat (23 de ani) a fost prezentat oficial la formaţia din Gruia. El a jucat în trecut pentru Rapid.

ARTICOLUL CONTINUĂ DUPĂ RECLAMĂ

Şumudică se plângea anterior că nu are jucători, dar acum a spus că CFR e o candidată la play-off şi că îi va fi greu să aleagă titularii.

Cristi Ignat, prezentat oficial la CFR Cluj

„Bun venit, Cristian Ignat! 👋🏻

🤩 CFRiști, suntem bucuroși să vă anunțăm că, începând de astăzi, Cristian Ignat este noul nostru fundaș central! 🚂

👉🏻 În vârstă de 23 de ani, Cristian și-a început cariera în Republica Moldova, iar în 2019, acesta a făcut pasul către Rapid București, echipă pentru care a bifat 37 de partide în primele două eșaloane. De-a lungul carierei, Cristian a mai fost împrumutat la formații precum CS Mioveni și Unirea Constanța, iar în sezonul trecut a îmbrăcat tricoul celor de la Petrolul Ploiești. ⚽️

🇷🇴 La nivel internațional, Ignat a strâns numeroase prezențe pentru selecționatele de juniori ale României.

Îi urăm multă baftă și cât mai multe realizări alături de CFR Cluj! 🇱🇻”, a transmis CFR Cluj, pe Facebook.

Cristi Ignat a avut şi un mesaj pentru fanii lui CFR Cluj după ce a semnat cu formaţia din Gruia. „Salutare CFRişti. Sunt Cristi Ignat şi mă bucur să fac parte din această familie. Hai CFR”, a spus Ignat.

Sergiu Buş şi Billel Omrani au revenit la CFR Cluj după ridicarea interdicţiei la transferuri. Ardelenii speră să prindă play-off-ul. Sunt momentan pe locul 9, cu 10 puncte, dar au un meci mai puţin disputat, restanţa cu rivala din oraş, U.

„Dacă vom reuși să-i aducem și pe ceilalți doi, care sunt jucători foarte buni pentru campionatul nostru, pot spune că ne depunem candidatura la calificarea în play-off… Vrem să fugim cât mai repede de locurile astea fierbinți din subsolul clasamentului și, în același timp, să formăm o echipă. Sunt foarte mulți jucători tineri, precum Ignat, jucătorul de la Benfica (Dumas), Perea care au venit. Toți sunt jucători tineri, 22 – 23 de ani. Au foame, va reveni și Fică, va fi greu să fac echipa, dar cine va demonstra va juca cu siguranță”, a declarat Marius Șumudică pentru Fanatik.