Internaţionalul român a reuşit o "bijuterie" de gol, în minutul 52. Stanciu a făcut 3-0 şi a contribuit la cea de-a 16-a victorie a liderului din campionatul Cehiei.
Nicolae Stanciu, primul gol din 2021
VEZI AICI VIDEO CU REUŞITA DE SENZAŢIE A LUI STANCIU!
Stanciu nu mai marcase din luna decembrie. A ajuns acum la patru goluri stagionale şi este aproape de a câştiga titlul. Slavia este neînvinsă după primele 19 etape şi are 13 puncte avans faţă de Sparta Praga. Rivalii au programat abia mâine meciul din această rundă.
Românul a fost aproape de pleca în Turcia, acolo unde este dorit cu insistenţă de Trabzonspor. Başkanii i-au oferit un salariu uriaş fostului mijlocaş de la FCSB. Stanciu ar putea primi 1.5 milioane de euro pe sezon, în Super Lig.
Cehii cer însă 10 milioane de euro pentru român, o sumă considerată exagerată de turci. Trabzonspor era dispusă să ofere de cinci ori mai puţin.
Stanciu are contract cu Slavia Praga până în 2023, iar mijlocaşul a mai fost dorit, anul trecut, şi de CFR Cluj. Mutarea de Champions League gândită de ardeleni nu s-a finalizat însă.
- Slavia Praga - Pardubice 3-0
- Gol spectaculos marcat de Stanciu
- Marele Premiu al Spaniei e live în AntenaPLAY, în perioada 11-13 septembrie
- WTT Champions Macao 2026 e live în AntenaPLAY, în perioada 8-13 septembrie
- Bayern Munchen scrie istorie în Champions League! Doar Real Madrid este peste bavarezi într-un top fabulos
- Bayern – Bodo/Glimt 5-0 și Man. United – Sabah 4-0. Spectacol total și în Como – Leipzig. Toate rezultatele serii
- Harry Kane, bornă impresionantă după golul din Champions League. Cifre fabuloase pentru starul lui Bayern
- Ianis Stoica, dublă de senzație în Portugalia! Românul a întors rezultatul cu Braga
- Încă un star alături de Neymar! Fotbalistul pe care Barcelona a plătit o avere va juca în Brazilia
































